După soluținarea contestațiilor la examenul național de Titularizare, în județul Timiș s-a ajuns la un procent de 50% dintre candidați cu note peste 7, adică care pot obține un post plin în sistemul de educație. 31 din cei 948 de candidați au obținut note mai mari.

Astfel, conform datelor furnizate de reprezentanții inspectoratului școlar, dacă înainte de contestații, 459 de candidați au luat minimum 7, după contestașii, numărul a crescut la 477, adică avem o creștere procentuală de 48,42% la 50,32%. În ceea ce privește notele între 5 și 6,99 inclusiv, numărul a scăzut de la 289 la 287. 184 dde candidați au rămas și după contestații cu note sub 5, adică nu pot obținte nici mcăar un post de suplinitor. Înainte de contestații, erau 200 de astfel de note.

Numărul de note de 10 a rămas același și după contestații, patru: una la Educație socială (gândire critică și drepturile copilului, educație interculturală, educație pentru cetățenie democratică), iar celelalte trei, la Limba și literatura română, pedagogie preșcolară și metodologie desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii. Au fost 186 de contestații în Timiș, iar 104 candidații au primit notă mai mare. 76 s-au ales cu notă mai mică, iar în alse cazuri, nota a rămas aceeași.

Numărul notelor peste 9 a crescut cu o singură lucrare după contestații, de la 86 la 87, iar cel al notelor de epste 8, cu două lucrări, de la 148 la 150. Cele mai multe modificpri au fost la notele între 7-7,99, cu 15 în plus după conetstații, de la 221 la 236. În schimb, fațăd e 126 de lucrări, doar 111 au mai rămas după contestații cu note între 6-6,99. Numărul notelor între 5-5,99 a crescut cu 13, de la 163 la 176.

La Titularizare, în Timiș, au fost inițial 1280 de candidați, cu 56 mai mulți ca în 2021.  În ziua examenului, 165 de candidați nu s-au mai rpezentat, iar 93 s-au retras în timpul probei.  În  județul nostru, umărul de posturi titularizabile e de 184, cu 155 în mediul urban și 29 în rural. Adică, mult sub numărul celor care au luat minimum 7.

În acest an, există 788 de posturi complete, dar cu angajare pe perioadă determinată, 530 în mediul urban și 228 în mediul rural.Există 2522 de posturi incomplete, cu angajare pe perioadă determinată, 1410 în urban și 1122 în rural. Numărul de coduri, adică inclusiv câteva ore oferite, este de 3494 în Timiș, cu 2095 în mediul urban și 1399 în mediul rural.

În 29 iulie va fi ședința de repartizare pe posturi pentru cei cu nota peste 7 la proba scrisă și la inspecție, pe posturi pe perioada nederminată. Apoi, la 1 august, se face repartizare pentru cei cu note peste 7, pe posturile pe perioad determinată. În 18-19 august se face repartiția pe posturi netitularizabile, tot pentru cie cu note peste 7, iar apoi, în 23-24 august, pentru cei cu note între 5 și 7.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.