DISTRIBUIȚI

Cuțitele se ascut tot mai mult în PNL Timiș pentru a-l ”debarca” pe Alin Nica din fruntea filialei, iar, în acest context, (încă) președintele a convocat o ședință de BPJ forțată. Ulterior, s-a dat un comunicat de tot râsul presei, cum că ședința era pentru a stabili candidații la alegerile locale din 2024.

Nica a comvocat intempestic ședința de Birou Permanent Județean duminică în condițiile în care aceste ședințe au loc în timpul săptămânii. Aparent, ”urgența” era stabilirea candidaților la primării. ”M-am gândit să introducem în  premieră în PNL Timiș alegerile primare. De ce m-am gândit la acest lucru? Simplu. Eu consider că prima condiție pe care trebuie să o îndeplinească orice candidat la o funcție publică este să fie dorit de membrii de partid. De aceea, vă propun să lansăm aceste alegeri primare în primul rând pentru candidatul la Primăria Timișoara”, a punctat Nica.

Firește, Nica promite o democrație absolută. ”Oricine se poate înscrie în cursă. Candidații își vor face campanie în interiorul partidului și apoi urmează votul membrilor Cel care obține majoritatea de voturi din partea membrilor PNL va fi desemnat candidat la Primăria Timișoara”, ar fi anunțat Alin Nica în cadrul ședinței comune.

De remarcat că în comunicatul PNL se păstrează modalitatea de redactare de tip neomarxist, promovată de USR și greșită după regulile limbii române, și anume, de a scris substantivul comun ”primărie” cu majusculă (doar numele complet al instituțiilor se scriu cu litere mari. ”Vom elabora un regulament clar și transparent și, astfel, vom alege cel mai bun candidat la Primărie. Putem apoi extinde acest mod de lucru și pentru consilierii locali, pentru cei județeni. pentru președintele CJT și pentru parlamentari”, mai spune Nica, citat de un PR cu carențe de redactare.

Altfel, trebuie spus că în partid, de când a apărut în Cancan că Nica negocia investitori pentur zona cargo a Aeroportului Timișoara cu un dubios prieten cu maneliștii, se zvonește că acela a fost semnalul că va începe căderea actualului președinteld e filială.

LĂSAȚI UN MESAJ