DISTRIBUIȚI

Administrația Fritz a primit moștenire de la administrația Robu mai multe proiecte de creșe, dintre care trei în stadii mai avansate. Acum, în prag de alegeri, prima dintre ele, care va deservi cartierul Blașcovici, e aproape gata, iar altele sunt la în lucru sau în proiectare.

Reprezentanții primăriei ne reamintesc stadiul „ctitoriei”, căci alegerile se apropie. Clădirea creșei de pe Calea Bogdăneștilor  este gata în proporție de 90%. Se lucrează la etajul doi, unde va fi bucătăria, vor fi spații pentru personal, plsu spații administrative și tehnice. În prezent se lucreză la sisteme de supraveghere, anti-efracție și de protecție împotriva incendiilor. Vor urma utilitățile, dar și achiziționarea dotărilor.

Creșa a tot generat costui suplimentare și, de aceea, întârzierea. ”Investim 20% din bugetul de dezvoltare al Timișoarei în educație. Fiecare copil merită condiții egale de educație, încă de la început. Creșa de pe Bogdăneștilor este prima construită în ultimele decenii în Timișoara. Mai avem încă trei creșe în lucru: în Ciarda, în Lipovei, iar cea din Bucovina e în proiectare”, a spus primarul Dominic Fritz.

Creșa costă 8 milioane de lei cu tot cu TVA, air primăria achită 6,4 milioane de lei. 1,3 milioane de lei vin de la UE. Pe vremea lui Robu se mai discuta de o nouă creșă în zona Steaua, despre care nu s-a mai făcut vreun anunț.  Creșă din Blașcovici ar trebui să fie gata la vară, air din septembrie, să primească primii copilași.

 

LĂSAȚI UN MESAJ