DISTRIBUIȚI

Autoritățile au făcut verificări în mai multe localități din județul Timiș ieri, la cei cu activitate agricolă. S-au depistat mai multe produse chimice depozitate necorespunzător și expirate, pe care agricultorii ar fi treuit să le arunce.

Acțiunile de control au fost coordonate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. La Făget s-a controlat o firmă ce face agricultură și s-au depistat 16.800 de kg de azot și îngrășăminte ținute pe o platformă de beton, sub cerul liber, contrar cerințelor producătorului. S-a deschis un dosar penal pentru nerespectare obligației de a ține îngrămămintele în locuri protejate.

Nereguli s-au depistat și la Jebel, la două persoane fizice autorizate ce făceau agricultură. Polițiștii din Deta au găsit la una din ele 105 litri de erbicide expirate, care au fost confiscate, iar la alta 6 tone de azot depozitat direct pe sol, su cerul liber. S-au deschis dosare penale de neluare a măsurilor de eliminare a substanțelor periculoase.

În Lugoj, problemele s-au descoperit la o fitofarmacie, unde s-au găsit 50 de litri de erbicid expirat, după un control al poliției, cu un angajat de la Oficiul Fitosanitar Timiș. S-a deschis dosar penal tot pentru neluarea măsurilor pentru eliminarea sustanțelor periculoase.

De asemenea, la Ciacova s-au descoperit la o firmă 724 de litri de erbicide din categorie de toxicitate XN, expirate. s=au deschis dosar penal pentru aceeași infracțiune.

În total, s-au confiscat 22.800 de kg de îngrășământ chimic și 879 de litri de erbicid, expirate sau depozitate necorespunzător.

 

LĂSAȚI UN MESAJ