Cei mai talentați elevi în tainele Informaticii sunt invitați să participe la Hackhaton-ul Nerd Pitch, care va avea loc la finalul acestei luni. La fel ca toate evenimentele de aproape un an de zile, și acest concurs va avea loc online.
Evenimentul va avea loc pe un server Discord, în perioada 26-28 februarie. Pot participa elevi de gimnaziu sau liceu, iar organizatorii estimează că vor avea 100 de participanți. Se va concura pe trei track-rui: Game Development, Web Development și Antreprenoriat. Cei care se înscriu pot veni cu un proiect deja făcut, la care se va adăuga un plan de business după anumite cerințe. Participanții vor putea participa la una dintre cele trei secțiuni, în echipa de doi sau trei elevi. Pentru fiecare secțiune se vor da două premii, cel de Winner și Runner Up.
Hackaton-ul se va desfășura timp de 48 de ore. În 27 februarie, sâmbătă vor fi organizate workshopuri și webinarii cu cu antreprenori și persoane importante din domeniu, care vor fi transmisie live pe Facebook și Youtube. Evenimentul nu se dorește a fi doar o prezentare de proiecte, ci presupune aceste webinarii, tocmai pentru ca elevii să își îmbogățească și bagajul de cunoștințe.