DISTRIBUIȚI

Timișenii care se aleg cu permisul de conducere suspendat pentru că au încălcat Codul Rutier pot da examenul din nou de ori pe săptămână pentru a-l primi mai repede. De asemenea, se trece de la examen scris clasic la format electronic.

Schimbările intră în vigoare de luni, 6 martie. În ultima perioadă, examenul se dădea doar joi, dar acum, s-a revenit la faptul că se poate face asta și în zilele de luni. Așadar, în cele două zile ale săptămânii, se poate veni la Serviciul Rutier de la sediul IPJ Timiș de pe Take Ionescu, între orele 9-11,30. Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate, fie buletin, fie pașaport și cu dovada de reținere a permisului, în original. Dacă se pierde dovada, se vine cu o declarație pe proprie răspundere, semnată de un notar.

Examenul de testare a cunoștințelor de legislație îl pot da doar cei cărora le-a expirat perioada de valabilitate a dovezii înlocuitoare, așadar, cei aflați în perioada suspendării propriu-zise a dreptului de a conduce.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ