În mod evident, cea mai importantă miză în raport cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului “Regele Mihai I al României” este cea a terenurilor, extrem de valoroase, pe care instituţia de învăţământ le deţine la marginea Timişoarei. Terenuri din producţia cărora, ţinând cont că are şi specialişti de renume (de fapt, cei mai buni) în domeniu, universitatea ar trebui să scoată milioane de euro anual. Ceea ce ar da atât o independenţă financiară nesperată instituţiei, cât şi oportunitatea unor investiţii menite să sporească atractivitatea universităţii pe piaţa de profil. Cum însă priceperea specialiştilor nu se vede nici măcar în campusul USAMVB Timişoara (unde nu pare să fi călcat, de curând, picior de gospodar), poate şi pentru că aceştia nu sunt lăsaţi să se pună în valoare, e clar că fructificarea averii colosale a universităţii în actualul context rămâne un vis frumos. Aceste aspecte vor constitui baza unei anchete jurnalistice pe care o vom publica în curând.

stelian_acatincaiPână atunci însă, ne aplecăm din nou asupra achiziţiilor care, controlate direct fiind de directorul general administrativ prof. dr. ing. Stelian Acatincăi (foto), permit scurgerea permanentă de bani, deloc puţini, din bugetul instituţiei.

9 septembrie 2015. USAMVB a achiziţionat prin intermediul e-licitatie.ro un număr de 25 de sisteme PC Intel Core i3, cu monitoare LG de 18.5’’, la preţul de 1.445,97 lei + TVA / bucată, plus licenţe Windows (la preţul 411,29 lei plus TVA / bucată) şi OfficeStd 2013 (la preţul de 240,32 lei plus TVA / bucată). Furnizor: Office Supply Team SRL Timişoara.

Produsele au fost adăugate în catalogul electronic al ofertantului în aceeaşi zi, la 11:35, 11:37 şi 11:47, fiind achiziţionate de USAMVB la 13:45, 13:46 şi 14:03. Ştiţi ce denotă acest lucru? Directorul general Acatincăi şi ai săi colegi nu au răscolit Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), disponibil la e-licitatie.ro, în căutarea celor mai bune oferte pentru sisteme PC, monitoare şi software. Ci, dimpotrivă, au avut o înţelegere prealabilă cu furnizorul. Care, în urma indicaţiilor primite, şi-a urcat oferta online şi, la nici două ore, produsele au fost achiziţionate de către USAMVB. Cu alte cuvinte, specialiştii d-lui Pîrşan folosesc SEAP-ul doar pentru a simula respectarea legii!

Dacă ar fi căutat preţul cel mai bun, aşa cum trebuie să procedeze orice angajat care face achiziţii în numele unei entităţi publice, subordonaţii rectorului Pîrşan ar fi descoperit că, în SEAP, se pot găsi licenţe Windows 8.1 la preţuri de genul 362,90 lei + TVA (furnizor Alpha Group SRL), 402,42 lei + TVA (furnizor Corsar Online SRL), 403,22 lei + TVA (furnizor Dante Internaţional SA) ori 362 lei + TVA (furnizor Point Paper SRL). Spre exemplu, în SEAP, furnizorul M&M Medianet Com SRL a vândut, în 4 septembrie, licenţe de Windows 8.1 cu 379,73 de lei plus TVA. Cu alte cuvinte, preţuri mai mici decât cele pentru care a optat USAMVB Timişoara.

Bomba e de fapt cu totul şi cu totul alta. USAMVB nici măcar nu avea nevoie de licenţe de Windows 8.1 în condiţiile în care, dacă şi-ar fi achiziţionat licenţe Windows 7 Pro cu 27 de lei plus TVA / bucată (cum de altfel, aşa cum vom demonstra, a mai şi achiziţionat) ar fi beneficiat, total gratuit, de upgrade la Windows 10. Potrivit windows.microsoft.com, „Upgrade-ul gratuit este o versiune completă de Windows (nu o versiune de încercare sau introductivă) și este disponibil până pe 29 iulie 2016. După ce faceți upgrade, veți avea Windows 10 gratuit pe acel dispozitiv”. Aşadar, în loc să cumpere o licenţă deja depăşită de Windows, adică 8.1, cu 411,29 lei plus TVA / bucată, USAMVB putea achiziţiona licenţe Windows 7 Pro cu 27 de lei plus TVA / bucată şi, imediat, putea obţine upgradarea gratuită a versiunii de Windows la cea mai recentă disponibilă pe piaţă, adică Windows 10!

Astfel, prin această evidentă neglijenţă în serviciu, subordonaţii rectorului Pîrşan au aruncat pe Apa Sâmbetei suma de 13.699,52 lei, cât au costat cele 25 de licenţe software. Licenţe care, aşa cum spuneam, puteau fi cumpărate cu 27 lei plus TVA / bucată, adică pentru suma totală de 837 de lei. Mai exact, la 6,1% din suma cheltuită de hăcuitorul bugetului USAMVB, dl. Acatincăi în persoană.

După cum v-am obişnuit, toate articolele timisplus.ro au în spate documente şi date certe! Avem încă un argument că achiziţia făcută de către USAMVB a fost una haotică, posibil planificată la suprapreţ. La data de 1 septembrie 2015, USAMVB a încheiat cu LSD Europe SRL un contract (nr. 6) care viza livrarea a 15 computere Fujitsu Siemens, procesor Intel Core i5, dotate cu monitoare Dell şi licenţe Windows. Marfa a fost livrată în 11.09.2015, fiind însoţită de factura nr. 248 din aceeaşi dată. Valoarea totală a achiziţiei: 19.738,32 de lei. Adică un preţ corect, de 1.315,49 lei / bucată, pentru computer, monitor şi sistem de operare. Comparaţi datele acestei achiziţii cu cele ale achiziţiei anterior detaliate. În baza unui contract din 1 septembrie a.c., USAMVB a cumpărat calculatoare de marcă (Fujitsu Siemens), cu procesoare i5 şi monitoare de marcă (Dell, de 19’’) şi licenţe pentru 1.315,49 lei (TVA inclus) /bucată. Câteva zile mai târziu, în 9 septembrie a.c., aceeaşi universitate a cumpărat computere “no name”, cu procesoare i3 şi monitoare LG (de 18.5’’) şi licenţe pentru 2.303 lei / bucată. Mai exact, computere mai puţin fiabile, procesoare mai slabe, monitoare cu diagonale mai mici la un preţ cu aproape 1.000 de lei mai mare! Frumos aşa, domnilor Acatincăi şi Pîrşan?
Care ar putea fi sursa acestor grave nereguli? O posibilă explicaţie ar fi aceea că, potrivit surselor noastre, în aceleaşi opt ore lucrătoare ale unei zile, dl. Acatincăi e şi profesor, deci intră la cursuri, şi director general administrativ. Oare cum face? Se clonează? Şi aceste aspecte, legate de tot felul de personaje care prestează opt ore pe mai multe contracte de muncă, vor constitui subiectul unei anchete jurnalistice pe care o vom publica în curând.

89 de incidente bancare cu bilete la ordin

Un alt aspect, foarte grav, spune multe despre furnizorul intrat în clubul select al celor cu acces la bugetul USAMVB. Potrivit Centralei Incidentelor de Plăţi din cadrul Băncii Naţionale a României, Office Supply Team SRL a înregistrat un număr de 89 de incidente bancare cu bilete la ordin neonorate. Valoarea totală a biletelor la ordin refuzate la plată din lipsă totală sau parţială de disponibil se ridică la 320.256,41 de lei. Cel mai vechi incident bancar a avut loc la data de 12 noiembrie 2013, iar cel mai recent în 17 aprilie 2015.

Achiziţii făcute de la Office Supply Team SRL în lunile septembrie şi octombrie 2014:
50 buc. frigidere Heinner cu 2 uşi (model HF-215A+) x 662,50 lei + TVA / bucată
25 licenţe Win. 8.1 x 411,29 lei + TVA / bucată
25 sisteme PC Intel Core i3 x 1.445,97 lei + TVA / bucată
25 buc. soft+uri OfficeStd 2013 x  240,32 lei + TVA / bucată

Câteva date despre furnizorul-minune al USAMVB
Office Supply Team SRL a fost înfiinţată în anul 2002, la Bucureşti, de către IOANA P.C. Monica Diana, domiciliată în Timişoara, sub denumirea iniţială Almodo SRL. În 2003, părţile sociale sunt împărţite între IOANA P.C. Monica Diana – 96,15% şi IOANA N.M. Nicolae Dorin – 3,85%. În februarie 2008, sediul social al firmei se mută la Timişoara, în str. Amforei nr. 2. Asociaţii hotărăsc suspendarea activităţii începând cu data de 28.04.2009. Societatea îşi reia activitatea în 17.09.2012. În 25.09.2012, societatea îşi schimbă numele în Office Supply Team SRL. Prin Sentinţa Civilă nr. 3 din 09.01.2014, Tribunalul Timiş admite cererea Office Supply Team SRL de deschidere a procedurii insolvenţei. Prin Sentinţa Civilă nr. 2.524 din 30.10.2014, Tribunalul Timiş confirmă planul de reorganizare a societăţii.
Vom reveni.
Cătălin DOCEA

Jurnalist cu experiență, activează în media din anii '90. A fondat și conduce publicațiile Timiș Plus, Ziarul Văii Jiului, Hunedoara Plus și agenția de publicitate și relații publice Confort Media.

59 COMENTARII

  1. Cat am sperat ca se va opri totul…..:(((Domnule rector,nu va pasa deloc,dar absolut deloc de oamenii terfeliti aici din cauza afacerilor d-voastra!SA VA FIE RUSINE!!!!!DAR NU MAI AVETI DEMULT ASA CEVA!!

  2. VA MAI ADUCETI AMINTE DE ACEL ALAH?Cata dreptate a avut….mai ales cu terenurile noastre!!!!!E BELEA MARE FRATILOR!MONITORIZAREA TUTUROR ESTE INCREDIBILA!SA RASPUNDA IN FATA LEGII!ALAH IS BACK!:)

  3. Deci suntem praf….sunt pusi rau pe universitatea noastra!!Chiar va fi macel in acest nooembrie!
    Plecati toti din conducere!!Toti!!Cum am putut sa va votam acum 4 ani?!?!Doamne Dumnezeule….

  4. Chiar nu mi vine sa cred ca nimeni din conducerea asta nu a reusit sa opreasca aparitia unei noi anchete!Iar facturi?Iar comisioane?!Nu sunteti in stare de nimic!!Inadmisibil pentru orice lider!!!!Opriti hotiileeeeee,nu va mai suportam!!

  5. E clar pentru mine!E pocuratura pe fir si SRI ul!!E finalul anului si s a anuntat astazi prin articol ca sunt anchete si despre terenuri si altii cu 8 ore ce nu sunt aici!Si cum nimeni nu poate opri…VINE VA FACE NEMERNICILOR!!Numai voi ati dus o bine,noi restul ne chinuim de la o luna la alta!!

  6. Chiar ca numai Alah ne mai salveaza din aceasta nebunie ce nu se mai opreste…Ala adevarat din cer,nu nickul care e adevarat,ne-a ajutat si dezvaluit ca se apropie APOCALIPSA in Universitatea noastra…

  7. Nu am cuvinte….iar?Cu ce-ti gresim domnule Rector de te pishi pe noi si pe imaginea noastra in halul acesta?Chiar nu mai ai nimic sfant in tine?CHIAR NIMIC?

  8. Lucrez la serviciul tehnic si eu imi asum sa va spun aici,acum,ca cei cativa dintre noi NU FACEM asta sa denigram pe cineva sau sa iasacnu stim cine rector…dar am fost nevoiti sa o facem…Dumnezeu sa ne ajute pe toti!

  9. Fratilor,iar facturi si comisioane babane!Miza insa sunt terenurile noastre!SUTA LA SUTA!PIRSANSI TRASCA SI DAVID NU SUNT STRAINI DE ASTA….se confirma previziunile …..

  10. Dragi colegi,ne asteapta vremuri grele,foarte grele…😢fiecare va plati pentru ce a facut sau isi va recunoaste partea de vina….nu avem de ce sa ne fie teama…. Aceasta Universitate VA INTRA in curand pe un alt drum in care toti ne vom regasi…

    Lasati balacarelile,nu ne ajuta la nimic,absolut nimic..decat arata cat de mult trebuie sa ne purificam sufletele de toate frustrarile si supiciunile stranse…Fiecare cu el insusi…

    Problemele Universitatii noastre sunt cu mult mai adanci decat tot ce s-a scris anterior…mai ales comentariile siropoase pentru multi…

    E cat se poate de evident ca sunt ….”multi” care stau cu ochii pe tot ce facem!Nu vedeti ca unele comentarii sunt atat de exacte,luate inca din fundul vietii universitatii?Mai ales fata de anumite persoane?!Cine poate stii atatea despre atatia dintre colegi,daca nu am fost monitorizati maxim de cei carora le pasa cu adevarat …Persoanele alese nu au fost pescuite din senin probabil…💰

    Singurii in fata carora EU imi cer scuze,sunt studentii nostrii!Dar candva ne veti multumi….

    Clepsidra curge….🗽

  11. Chiar vrem o universitate curata!Vrem o universitate in care sa venim cu drag si in care sa lucram cu drag!Nu stim cum vom putea face acest lucru,s-au strans prea multe ofuri si suparari in fiecare dintre noi!Incepand cu mandatul lui Moisuc dar desavarsindu-se in mandatul Rectorului Pirsan.

  12. Ma bucur ca nu sunt singurul care crede ca Prorectorul Trasca este cel banuit ca il sapa pe Pirsan pentru a deveni rector anul viitor.Semnele nenumarate nu mint iar confirmarile sunt din plin!!
    Nu vei castiga niciodata printr-o asemenea tradare biblica!!Iar scuza ca are bani si nu l intereseaza,chipurile,aceasta functie,nu tine la colegi!
    Pacat de tineretea si potentialul tau,stimate prorector!Mai bine ai fi ramas doar Decan csndva decat sa te dedai la asa ceva…

  13. Puteam sa jur ca terenurile sunt miza adevarata a rectorului!Toate facturile sunt doar firmituri pentru masa lui.Iar slugile tot amintite si rasamintite de voi pe aici degeaba se tot plang,isi merita soarta sub acest rectorat

  14. Sper ca acele comentarii abjecte sa nu mai apara si aici!
    Rectorul in schimb,ne-a promis la sedinte ca totul se va opri,ca ii va da in judecata si ca le va cere daune imense,ca va dona banii la casa de copiii,etc,etc!
    Adevarul gol golut este ca nu poate face nimic!!Nici el,nici slugile lui din jur!Inseamna ca e un razboi pe care l-a pierdut din start si trebuie sa lasam totul sa curga de la sine…
    Personal mi-e frica!Frica si sa citesc aici dar mai ales sa postez ceva aici!In era tehnologiei,totul se afla,sa fim seriosi!Dar eu nu am ce ascunde,am vorbit civilizat si imi asum ce spun:acest rector trebuie sa demisioneze daca mai are un dram de respect fata de colegi si toate mizeriile in care i-a tras pe toti in ultimul timp!
    Orice conducator ales de oameni, e dator cu o adunare generala macar!Nu mai spun ca trebuie sa faca ORICE ca sa se simta protejati!De el si de cei din jurul lui,cei mai apropiati!
    Avem asa ceva?

  15. Facturi,firme,preturi umflate la orice!ABSOLUT ORICE!Si iar preturi,facturi,comisioan…si iar..si iar…Cu ce gresim noi restul?Eu te astept la vot,stimate rector!Nu vreau sa pleci inainte de a vedea la numarat,ce spunem noi!Si ala va fi sochul vietii tale,nu atacul de cord!

  16. Eu nu stiu de ce simt ca cel ce a postat sub numele TESA chiar spunea adevarul!Va dati seama la ce detalii reale sunt prezentate aici,ce anchete majore s-au facut de atata timp?Trebuie sa fim orbi sa nu vedem cat de luati in colimator suntem!SA RASPUNDA TOTI CE AU CEVA PE CONSTIINTA.

  17. Maine este Sf. Mucenic Mina, sfant care ajuta la prinderea tâlharilor şi a şarlatanilor. Rugati-va cu ravna sa va scape de ei! Doamne ajuta!
    PS: Inca un sfat de la mare distanta: tineti politicul la distanta/scoateti-l din universitate. Politicul ucide mediul academic!

  18. O varianta acceptabila, poate chiar salvarea noastra, in aceste conditii, ar putea fi CRACIUNESCU Rector! Are experienta si expertiza de care avem nevoie!

  19. Un fleac 13000 mii de lei, mai cautati, exista tranzactii de peste 200.000 lei facut prin firme de apartament…..

  20. Bun comentariul „Iudei”! Prorectorul Trasca vrea cu orice pret sa fie Rector,priviti doar ascensiunea fulminanta in Universitate in ultimii ani!Personal cred ca Pirsan o sa-i taie capul cand o sa afle ca a crescut o naparca la pieptul lui!Foarte urat caracterul acestui individ daca asta urmareste…

  21. Derulam adineauri toate comentariile de la ancheta despre Craciunescu si de la cele cu scrisoarea deschisa a acelui Walter Stahli.🐵

    Evident ca era numai chestie de timp pana cand toate acele comentarii o vor lua razna,fiecare la adapostul asa zisului anonimat putand sa-i spuna altuia tot ce in viata reala ar putea poate doar gandi.🔜Din spatele usilor inchise,toti suntem grozavi,destepti,drepti,fini observatori ai tuturor lucrurilor din jur…

    Statisticile din domeniu spun ca cele mai reale puncte de vedere ale oamenilor se exprima in spatele unei interfate virtuale,unde intr-o siguranta indusa aparent de un monitor,pot spune absolut tot ce le cade la gura!Se incepe timorat,politicos,se vorbeste scurt despre subiectul central,dupa care tastele o iau razna,batute din ce in ce mai rapid,mai puternic…..

    Din acest moment nu mai este decat un pas pana la limbajul „colorat”,”foarte colorat”,”extrem de colorat” fata de toti cei care iti bantuie mintea tot mai acerb si care fiecare poarta o parte din vina pentru care esti acolo la taste,chipurile!Subiectul principal pierzandu-se in neant,locul principal fiind luat de fel de fel de analogii…invectivele demne de Guiness Book aparand instant….

    Conform acelorasi statistici,media numarului de comentarii pe fiecare dintre cei ce posteaza ceva este intre 1\5 minim si 1\7 maxim! Impartiti numarul total de comentarii la 5 sau la 7 si o sa va dea o cifra…Cifra celor multumiti sau nemultumiti cu adevarat de un subiect.Sau o persoana!

    Statisticile nu mint niciodata…

    Iar clepsidra curge…⏳

  22. Eu tot aceeasi problema o am cu slugile acestui rector!Care doooorm in papuci si pe care nu-i atinge nimic din tot ce este aici pentru ca vaneaza al doilea sau al treilea mandat!Nu-i asa decan Pacala?Ai un stomac putred,exact ca al omologilor tai!

  23. Dupa atatea si atatea mizerii debitate mai ales in ultimele doua zile fata de aproape toti colegii nostrii,acest rector ar trebui sa aiba macar o reactie!Ca de pareri de rau sunt satul!O reactie publica!!!!Dar pe el il doare in cur,fiind plecat nu stiu unde!Il doare in cot ca trecem prin asa ceva!

  24. Numai un frustrat cu adevarat homosexual ar fi putut scrie chestii din aceasta tagma a lor despre atatia colegi sau colege.Ma intreb oare cine poate fi?Mai ales ca a fost evident dupa atatea comentarii cam la fel, ca e sustinator a lui Grozea,Bungescu si atatia altii….

  25. Al naibii poponari,dintr-o minoritate care tot isi cere drepturile peste tot,am ajuns noi majoritari in agronomia noastra!Ce sa spun!:))))Rusine celui sau celor care au debitat toate acele imbecilitati!Personal cred ca e doar unul pentru ca limbajul e identitic!O fi profesor la noi?

  26. Pirsane,chiar s ajuns prea departe!MULT PREA DEPARTE CU JIGNIRILE SI INJOSIRILE TUTUROR COLEGILOR!!!!S A INCEPUT CU TINE,AFACERILE SI FAMILIA TA SI S A AJUNA LA APROAPE TOTI!A SCAPAT CAREVA?PLEACA DRACULUI ODATA!!!SAU OPRESTE ZIARUL ASTA!!!!

  27. Eu sunt sigur ca bungescu cu trupa lui de tampiti e in spatele acestor mizerii!El ziarist si frustrat dintotdeauna,Stahli asta e prietenul lui de o viata,asta e un ziar,ce naiba de dovezi mai clare vrem?Sa fim seriosi!

  28. Prorectorul Trasca e in spate la tot!A batut palma cu grozea ca sa-l sustina pe Pirsan sau chiar pe el insusi la rector,vom vedea!CE PERFIDE JOCURI DE CULISE!!!!

  29. Stimate domnule Docea,rog a se verifica si avansarile din facultatea de Tehnologia Produselor Agrolimentare sub conducerea domnului profesor Adrian Rivis,felul in care s-au facut si mai ales sumele care au ajuns la acesta pentru a promova.Sunt de multi ani pe acelasi post si nu pot sa avansez din cauza une-i caracatite care a impinzit aceasta facultate si nu dispun de suma „corecta” din pacate.Pute-ti sa ma contactati pe mail daca doriti mai multe informatii.Nu am dovezi reale si concrete,dar pot sa va dau indicii care sa va ajute daca doriti sa porniti o noua ancheta.

    Cu respect, D.

  30. Draga si onorabila conducere,opriti anchetele sau macar comentariile astea ca o sa innebunim cu totii!!Nu se poate sa stati cu mana in san si sa nu va pese ca atatia colegi sunt terfeliti aici!NU SE POATE UNA CA ASTA!!!

  31. Fericiti cei care au plecat din aceasta institutie si nu au avut sansa de a supravietui in ea din cauza coruptie de acolo.

  32. Astazi am auzit ceva inimaginabil ca ar fi fost in Consiliul de Administratie programat la 2 si ceva!Ne-a acuzat conducerea de o GRAMADA DE MIZERII SI ILEGALITATI SI DISCREDITARI ALE COLEGILOR NOSTRII!!Domnul Rector ne-a si blestemat ca un nenorocit,ca Dumnezeu e sus si o sa ni se intample numai rau daca nu stiu ce facem sau nu facem!
    Si ca sa aducem studenti ca el nu vrea sa desfinteze specializari!Serios domnule Rector?Piscicultura?Masterul de acolo?Licenta?Dar pe frigidere si calculatoare puteti arunca atatia bani pe fereastra?!Jeguri nenorocite!

  33. RECTOREEEE ESTI UN IDIOT TAMPIT SI FARA SUFLET!!!DIN CAUZA TA SI A LABARELII TALE DE CONDUCERE SE INTAMPLA ASTEA!!PRICEPI?TAMPITULE!!!!

  34. O noua ancheta pentru Universitatea noastra,o alta cavalcada de jigniri fata de colegi!Agro acum,vad…Nu mai am cuvinte…..

  35. Sunt socata de ce pot citi aici!!Maine nu mai vin la Universitate!Cu orice risc ca ma pune absenta Herman!Vreau sa plec cat vad cu ochii!!

  36. doamna director STOIN de ce pe uni ii favorizati in departament iar altii nu vin nciodata la scoala: DE CE? DE CE? DE CE? DE CE? aveti spate da va ia dracu in martie zburati in curand o sa regretati tot dupa teroarea pirsana

  37. Sunt la noi in facultate asistenti si sefi lucrari si de peste 10 ani.Daca nu ling la conducerea facultatii,n-au nicio sansa.Stau in banca lor,cerceteaza,isi vad cu profesionalism de actul didactic,dar nu sunt bagati in seama ca nu au bani.Banul face legea in TPA si caracterul jegos.

  38. DUBIOS CUM LA NICI DOI ANI DE LA OBTINEREA TITLULUI DE SEF LUCRARI, SE POATE AJUNGE CONFERENTIAR?DAR NE POATE LUMINA DOMNISOARA COSTESCU IULIANA CORINA CARE STIE CUM SE PROCEDEAZA. DOMNULE RIVIS CUM E POSIBIL?IAR ALTI STAU ANI SI ANI DE ZILE SI NIMIC.

  39. O alta mizerie spusa astazi a fost ca universitatea este atacata cu mocirla ca sa fie discreditata!Pai cine intretine mocirla asta DOMNULE RECTOR?Cine imparte dreptatea preferential si ii asmute pe unii impotriva altora?Cine se face ca-i ajuta pe toti si de fapt nu face nimic?Noi care ne vrem sa fie normalitate pe aici?!?!

  40. Am fost student la Agro si mai am prieteni pe acolo.
    In 2011 inainte de alegeri toti studentii cu drept de vot am fost dusi la un local de catre liderul studentilor de atunci, Bogdan, ca dl Parsan sa ne cinsteasca de ziua lui si bineinteles ca ne-a spus ca daca il votam vom avea numai avantaje de pe urma asta.
    Dupa aceea Bogdan ne-a spus ca dupa vot trebuie sa mergem la el si sa-i aratam ce am votat cu poza de pe telefon.
    M-am simtit ca un puscarias, dar recunosc, am votat asa cum a zis pentu a nu avea probleme ulterioare.
    A fost un student de la Medicina Veterinara tare, i-a spus lui Bogdan ca el asa ceva nu face, pentru ca in tara lui nu se face asa ceva.
    Era grec, nu imi aduc aminte cum il cheama, a si filmat pe ascuns.
    Am uitat sa spun, la inceput Bogdan nea cerut telefoanele pt a nu filma eventual, dar grecul de la MV avea vreo trei telefoane.
    Daca stie cineva cum il cheama si pe unde om fi acum, pt ce era in anul 6 MV atunci, acesta va poate confirtma.Era un tip destept si hotarat.A spus ca si el a avut de suferit pentru asta, ne-a povestit ca l-a picat profesoara Mederle pentru ca nu a vrut sa o slugareasca dar tot a trecut, pentru ca invata bine.Prietenii mei care sunt studenti inca au spus ca la liga e o mafie de nedescris, Bisorca, actualul lider, ia amenintat ca daca nu dau 700 lei pt taxa de internet nu vor fi cazati in camin, si se pare ca doar jumate se plateste la firma de net, restul e spaga ce se imparte cu cineva din conducere.
    Se pare ca e nevoie de o schimbare pt ca s-a ajuns rau de tot.

  41. Grija mare la urmatorii:Gergen,Caprita,Popa,Raba,Alda,Dumbrava,MoldovanDespina,.Sunt atitati de sotia unui vice pe Romania si coalizati deja c viitoarea echipa doritoare sa ajunga la butoane.Bungescu,Grozea(vizite la tpa direct la etajul I holul lung prima pe stanga)Sumalan si restul o sa i-l spun cum am informatii.

  42. Numai noi cei terfeliti pe aici suferim surd,pe toti din conducere nu ii intereseaza deloc!Nu au nimic Sfant in ei!Asa se conduce o universitate?!?!Sa-i lasi pe toti sa faca ce vor?!?!Uitati unde se ajunge daca nu exista autoritate!!

  43. Totusi nu imi dau seama de unde dispun astia de sumele astea daca nu din examenele care se scumpesc de la an la an si la care la niciunu de mai sus nu treci fara spaga altfel de une

  44. Sunt cadru didactic la Facultatea de Zootehnie si Biotehnologii.
    Acum jumatate de am dl rector Parsan ia dat dispozitie d-lui decan Pacala sa ne oblige sa trecem de la sindicatul la carte eramla sindicatul infiintat de conducere.
    A dat dispozitie sefilor de departament sa faca sedinta si sa ne pune sa semnam retragerea din sindicatul in care eram si sa trecem la celalalt.
    Sincer am facut-o de teama.
    Ne-a amenintat ca daca nu ne mutam nu mai promovam.
    A doua zi am trecut pe langa dl Grozea si mi-a fost rusine de ce am facut.
    Dansul s-a zbatut pentru banii pe sentinte, am castigat o gramada de bani apoi l-am parasit.Am mai vb si cu alti colegi care au procedat ca si mine, care imi dau dreptate, dar la zoo e dictatura.Nu misca nimeni in fata d-lui Pacala.
    Sper sa se schimbe conducerea, simt ca nu mai pot, im este frica si de umbra mea.
    Sa vina unul care sa aduca mai multa drepteta si corectitudine.
    Asa nu se mai poate.

  45. GROZEA VA FII URMATORUL RECTOR.
    A PIERDUT ONORABIL SI CU CINSTE ACUM PATRU ANI,DAR VA CASTIGA SI VOM TRANSFORMA UNIVERSITATEA DIN TEMELII.
    O UNIVERSITATE CURATA!

    TE SUSTINEM GROZEA@!!!!!!

  46. Buna seara tuturor! in primul rand vreau sa ma prezint ma numesc Matei am fost student la usamvbt am citit toate comm voastre si sunt deacord cu unele dintr-e ele care sunt total adevarate in special cele care fac referire la curvasaraiul si la spaga care se ia la usamvbt, toti cei care vor o schmibare in mai bine sa imi trimite-ti un mail la adresa ionmatei1985x @gmail.com am dovezile suficiente si necesare prin care putem sa scapam de gunoaiele astea. Sa speram ca facem dreptate !

  47. De bun simț ar fi izolarea „sindicaliștilor” prin retragerea imediată a celor jigniți aici și a celor solidari cu ei, din colegialitate, pur și simplu. Cu o simplă hârtie, depusă mâine la Resurse Umane. Nu suntem oi care așteaptă să fie înregimentate într-o tabără sau alta. Una dintre înușirile noastre de bază este aceea de a fi independenți în gândire, pentru a putea la rândul nostru să formăm spirite independente. Cât despre cei care au greșit, vor plăti în fața unei justiții care nu e făcută de psihopați alimentați transparent de 5-6 persoane (patern-urile de exprimare, natura informațiilor, ocolirea sistematică a unora duc la același cerc restrâns de oameni cu problemele altora).
    Viața sexuală a unor homosexuali impotenți cu remarcabile cuceriri în rândul sexului opus, a unor doamne cârora li se prezice schimbarea orientării și li se reproșează viața puțin monahală, de către sihaștrii și sihastre ce se exprimă atât de frumos și cucernic sunt subiecte care ridică mari semne de întrebare. Asupra mobilurilor celor care inventează astfel de teme și le propagă obsedant.
    Așteptarea pogorârii unui Rector Nou Eliberator sau a unuia Răzbunător sunt iluzii. Dacă ne identificăm ca soldați obedienți într-o tabără sau ca anexe ale unor personalități aparent puternice, ar trebui să ne aducem aminte că mereu soldații de rând mor primii și că și bolnavii psihici au uneori o carismă impresionantă.
    Iar ca protest adresat conducerii (reacție?), ar trebui ca de mâine să nu se mai intre la ore, din aceeași solidaritate umană și colegială, neorganizată sindical și neafiliată la Gigel.
    Succes ! Indiferent ce-ați făcut, din indiferent ce motive, nu vă fie frică: nu există nici un obstacol real pe calea îndreptării și a interacționării civilizate.

  48. Oribil ce puteti spune unii despre altii. Oare acesta sa fie nivelul. Oare in aceasta lume fara nicun Dumnezeu traim???
    Sunt oameni care nu corespund abjectiilor scrise aici.
    Multe chestii scrise de Simona Martin sau slugute de ale ei!

  49. Precizare: o scrisoare deschisă, fie și în format electronic, este adresată publicului, deci trebuie să aibă mai mulți destinatari. O scrisoare deschisă cu un singur destinatar este de fapt o scrisoare privată. Însă are marele avantaj că evită primirea publică de răspunsuri deranjante.
    Țin să subliniez că nu am avut niciun amestec in scrierea acestui comentariu. Mâna mea dreaptă.

LĂSAȚI UN MESAJ