DISTRIBUIȚI

Deoarece cetățenii non-UE trec în continuare prin control, în ciuda Schengenului aerian, nepalezii care doresc să ajungă în Occident au aceeași variantă ca până acum: să fugă ilegal din România. Un alt grup de cetățeni din țara lanțului muntos Himalaya a fost depistat săptămâna trecută de polițiștii de frontieră. 

Sâmbătă la ora 23, la Jimbolia, polițiștii de frontieră din sectorul din jurul orașulii au depistat patru cetățeni străini, la 150 de metri de frontieră. Grupul a fost dus la audieri, iar din verificări a reieșit că cei patru sunt nepalezi, cu vârste între 29 și 39 de ani. Povestea e clasică: aveau vize de muncă în România, dar visau să ajungă în Occident, via Serbia.

Nepalezii sunt acum cercetați pentru tentativă ilegală de trecere a frontierei, faptă care în România, arareori, a dus la cercetări penale.

LĂSAȚI UN MESAJ