DISTRIBUIȚI

SCM Timișoara s-a și despărțit de un jucător, deși a avut un start satisfăcător de campionat. Georgianul Revaz Rogava a părăsit echipa, iar antrenorul Dragan Petricevic a spus că decizia a venit din partea clubului. Acum, se caută alt jucător străin.

Rogava nu a dat randamentul scontat de când a fost adus. ”Nu a fost opțiunea lui. De când a venit, în perioada de pregătire și primele meciuri, nu a fost ceea ce noi ne așteptam de la un conducător de joc care să vină de pe bancă. Ne-am fi dorit să fie un jucător mai echilibrat, cum a fost Igor Mijajlovic, care a fost și titular, sezonul trecut. El este doar la al doilea sezon în România, primul la acest nivel. Eu îl știu de la 20 de ani, de când am fost în Georgia. Era atunci un mare talent și dacă își va găsi o echipă unde va juca mai mult, își poate pune calitățile în valoare”, ne-a declarat Petricevic.

Acum, echipa caută alt jucător de poziția 1, care nu va veni însă până sâmbătă, la meciul cu Focșani. ”Suntem aproape să aducem. Sigur, până sâmbătă nu, pentru că e vorba de niște proceduri, viză, legitimare. Jucătorul trebuie și integrat în echipă”, a mai spus Petricevic. Jocul dintre Timișoara și Focșani se va juca sâmbătă de la ora 18.

foto: facebook.com/baschetscmtimisoara

 

LĂSAȚI UN MESAJ