DISTRIBUIȚI

O nouă ediție a expoziției  Patrimoniul sub reflectoare. Cartierul Fabric – Lumi în destine (Sportlight Heritage) are o nouă ediție în acest an. Vernisajul va avea loc joi, 15 iulie, atât fizic, la Bastionul Theresia, dar și online.

Pe lângă expoziția de la Muzeul Național al Banatului, vor exista și 16 locații emblematice din cartierul Fabric unde vor fi expoziții stradale. Pentru a recrea atmosfera boemă din Fabricul de altădată, s-a colaborat cu Smaranda Vultur și Grupul de istorie orală și antropologie culturală. Tema din 2021 este ”Văzul” și se vor aduce în atenția publicului breslele, meșteșugarii și muncitorii din Fabric, dar și tot cee cea ține de fabricile din cartierul estic al orașului. Vor fi expuși pantofi, dar un prototip urișa al pantofului emblematicii mărci Guban, dar și halbe de bere, atât din cupru, cât și din sticle, făcute la fabrica de la Tomești, dar și machete ale felinarelor sau tramvaielor din Timișoara din urmă cu câteva secoale.

Vernisajul va începe de la ora 18. În mansarda Bastionului Theresia vor putea fi prezent epână la 50 de persoane. Pentru ca Universitatea Politehnică este parte integrantă a proiectului, studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism vor avea intervenții live la vernisaj, prin Internet, din fața a două obiective importante din Fabric , Biserica Millenium și Depul de Tramvaie. Timișorenii vor afla și cum pot să călătorească virtual prin cartierul Fabric cu ajutorul aplicațiilor mobile. Vernisajul expoziției se va transmite virtual și pe Zoom, Facebook sau Youtube.

Spotlight Heritage este organizat de Universitatea Politehnica din Timișoara, prin Centrul de ID/IFR și e-Learning și Centrul Multimedia, împreună cu Muzeul Național al Banatului și Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

LĂSAȚI UN MESAJ