De marți, timișorenii pot admira la Galeria Bastion 2 (partea primăriei, dinspre Facultatea de Stomatologie) o nouă expoziție inedită. Este vorba de Revoluția BioArt.
Cea care expune este artista Anna Dumitriu, o artistă britanică premiată care lucrează în domeniul bioartei, sculpturii, instalațiilor și mediei digitale. Tematica expoziției de la Bastionul Theresia este despre programe globale actuale, precum infecțiile, schimbările climatice și diversitatea. De altfel, va fi o manifestare artistică la confluența cu știința, căci Romanian Science Festival este partener. Se pornește și de subiectul Revoluției din 1989. Artista a realizat sculpturi și instalații inclusiv din biomateriale și ADN. Se prezintă operele ”Lumină și Pământ, un tablou realizat de aristă în 1991, la revenirea din România. ”revoluție” este o reinterpretarea a tricolurului cu gaură, iar ”Spiritul lemnului – acid de chihlimbar”, este un colier sculptural.
Artista este născută în 1969 la Brighton. În 1991, a fost pentru prima dată în România. ”Sunt foarte onorată să organizez această nouă expoziție în locația minunată a Bastionului 2 din Timișoara, în cadrul programului Capitalei Europene a Culturii. Prima mea vizită în România în 1991 a schimbat modul în care fac artă și sunt deosebit de încântată să prezint o lucrare foarte timpurie din 1991, care a fost prima dată când am încorporat biomateriale și obiecte găsite în lucrările mele. Ne aflăm într-o etapă revoluționară în ceea ce privește știința și tehnologia și modul în care acestea influențează societatea, iar pentru mine înseamnă foarte mult să expun aceste noi lucrări de artă într-un loc în care importanța revoluției este atât de bine înțeleasă”, spune sculptoarea.
Intrarea la expoziței va fi liberă. ”În 2023, Timișoara se prezintă ca unul dintre epicentrele culturale ale Europei, sărbătorindu-și statutul de Capitală Europeană a Culturii. În calitate de susținători ai științei și ai interdisciplinarității, am considerat că acesta este un moment oportun pentru a promova un dialog dintre știință și artă. Suntem încântați să avem expoziția remarcabilă a Annei Dumitriu, bogată în conținut artistic și științific, îmbunătățind peisajul nostru cultural local, național și internațional”, spune Oana Romocea, fondatoare Romanian Science Festival. Și agenția austriacă KG mai e partener.
Vernisajul expoziție va fi în 19 septembrie, între orele 18-20, la locație. Până la 30 septembrie zilnic, programul de vizitare e între 12 și 20, iar în 1 octombrie, ultima zi, va fi între 12-16. Vor mai fi alte două expoziții de tip pop-up la Experimentarium UPT (Parcul Rozelor) și Cazarma U. La 20 septembrie, de la 17, se organizează un simpozion, Dialogul dintre știință și artă, cu invitații: John Paul, Modernising Medical Microbiology Consortium, (Marea Britanie); Anne Bishop, Institutul Wellcome Sanger, Cambridge (Marea Britanie); Anna Dumitriu, artist (Marea Britanie); Daniel Bălănescu, artist (Marea Britanie și România); Sonjia Schachinger, curator (Austria).
Apoi, în weekend, are loc ”Vivaldi – În conversație…”. În 23 și 24 septembrie vor fi aici Diethard Mattanovich, Profesor de biotehnologie microbiană, BOKU Viena (Austria); Dr. Simone Bachleitner, cercetător științific, BOKU Viena (Austria); Vlad Arimia, doctorand, UCL (Marea Britanie).