„Doamna Li Kuo Szaw din târgul Po Lo lângă Canton, rămăsese de patru ori văduvă înainte de a se căsători pentru a cincea oară la vârsta de 25 de ani cu…un copac de 100 de ani.
Cei patru soți ai doamnei Li au murit unul după altul după ceremonia nupțială.
Fiind hotărâtă să se mărite pentru a cincea oară doamna Li a consultat un prezicător care a sfătuit-o să se căsătorească în prealabil cu un copac, altminteri, al cincilea soț va avea aceiași tristă soartă ca cei precedenți. Deci, s-a hotărât cununia tinerei fete cu un pom cu tot fastul și conform tradițiilor.
Două zile după această nuntă ciudată, copacul a fost lovit de trăsnet și culcat la pământ.
Bineînțeles că pentru un european, povestea pare mai mult decât ciudată, dar în China nu e lucru rar ca un om să se căsătorească cu un copac. Așa de pildă un vizitator al Chinei povestea următoarele: Mă aflam deunăzi în grădina casei mele, când primii vizita unui chinez necunoscut care venise să-mi propună să-i vând platanul pentru o sumă foarte mare, cu scopul de a se căsători cu el. După ceremonia nupțială avea să fie incendiat, iar chinezul urma să se căsătorească cu aleasa inimii sale deoarece i se prezisese că a treia lui soție va muri curând după nuntă. Pentru a împiedica acest lucru trebuia să se căsătorească cu ea în așa fel încât să-i fie a patra soție. Rolul nevestei cu numărul trei îl împlinea copacul.
Ceremonia nupțială a fost săvârșită în grădina mea, urmată de incinerarea miresei după care fericitul mire văduv s-a cununat cu adevărata lui soție”.
(În „Gazeta Căsătoriilor”, Anul al XVI-lea, nr. 706, București, 28 ianuarie 1934)