DISTRIBUIȚI

„Iată scrisoarea lui Dimitrie Cociuba, trimisă din America. Nainte cu două luni a plecat, și după ce s-a așezat cumva, i-a scris fratelui său, ca să știe ce s-a ales din el în lumea nouă.
Din satul nostru numai câțiva au emigrat în America. Noi, ăștia din sat, avem obiceiul să stăm acasă, la vatra părintească; anevoie ne hotărâm să mergem măcar în orașul din apropiere ca să căutăm vreo slujbă, dar încă în America! Mare zarvă s-a iscat în sat, când s-a lățit vestea scrisorii lui Dimitrie Cociuba: toți ar fi voit să o cetiască. Ion, fratele lui Dimitrie, fără multă vorbă, a dat voie tuturor ca să cetiască scrisoarea fratelui său; ba, dacă cineva n-a știut ceti or a avut ochi slabi, i-a spus băiatului său de la școală, ca să le-o cetiască. Așa ni s-a dat prilej și nouă ca să o cetim; iar acum o și publicăm, doar vor trage din ea vreo învățătură ai noștri:
Iubite frate!Îți trimit scrisoarea din New-York, unde am ajuns în pace. Ușor e să zici: am ajuns; dar până rostești acest cuvânt, multe ai de îndurat. Nici prin minte nu mi-a trecut, cât trebuie să suferi până sosești la America. Mai ales, dacă te lași ademenit de niște oameni fără Dumnezeu cari numai câștigul vânează și îți dau așa sfaturi, ca în urmă să te căești foarte amar. Și eu multe am pățit că am ascultat de agentul, care m-a povățuit să nu plec la America prin Fiume, ci să mă duc cu trenul până la portul Brema din Țara nemțească și de acolo apoi cu vaporul. Zicea că de acolo drumul pe mare e mai scurt. Ce-i drept e mai scurt; dar nici dușmanului nu i-aș pofti să urmeze pilda mea, căci cele două zile, cu cât e mai scurtă calea până la America, le-am plătit de tot scump.
Până la Brema am ajuns ca vai de mine. Cum am trecut stația Marchegg, parcă din om citav m-am făcut un surdo-mut. Eu nu știu bâtă nemțește, nemții iarăși limba română. Ca buiguit am umblat prin Viena; singur mă mir cum am sosit până la Brema și cum nu m-au dus trenurile pe altă cale, de unde în veci să nu mai pot da de drumul pe care să pot pleca acasă. Bietul de mine am fost osândit să tac ca peștele, căci, la Brema, am dat de vaporul, pe care mi-am scos biletul încă acasă. Nu vreau să-ți descriu amănunțit câte târcoale am dat prin port, până am găsit calea adevărată. Toate au fost numai pupăză pe colac. După ce am înghițit pocinocul suferințelor, credeam că doară-doară, voi răzbi să ajung la scopul dorit mai neted. Ehei, nene, ai făcut socoteală fără birtaș!
Pe vapor ești numai părăsit de oameni și de Dumnezeu! Nu vezi în preajma ta decât cer și apă: o apă fără margini și fără fund. Oamenii cu care călătorești sunt toți străini: n-ai cu cine să vorbești zile întregi. Pe vapor nu s-a găsit pui de român. Dacă am avut nevoie de ceva, am arătat cu deștele ca un nebun; călătorii nemți, matrozii și chelnerii bufneau de râs și nici prin minte nu le-a trecut să mă ajute. Erau pe vapor emigranți ca mine: muscali, poloni, care se înțelegeau și își spuneau păsul unul altuia; eu mă învârteam ca un orfan și căscam gura ca un zănatic. Fiecare mă împingea și pare că mă și ocărea că nu-i știu limba. Câinele de la prag de la noi are mai bun trai decât ce am avut eu pe vaporul nemțesc; mi s-a dat de mâncare un fel de lături, parcă mă scoteau porc. Poate că se potrivește stomacului nemțesc, eu însă, când am văzut mâncarea, era cât pe-aici să-mi vărs mațele. Până ce mi-au ținut merindele aduse de acasă, am îmbucat din clisa și cârnații noștri; când însă am mântuit merindea, trăgeam o foame lungă, ca șoarecele din casa omului sărac. Când odată fui silit să îmbuc din mâncarea neamțului; dar apoi mă simțeam atât de prost, de era să mor de chinuri și de greață.
Mereu îmi băteam capul: ce o să fac dacă mă îmbolnăvesc. Medic era pe vapor, dar ce folos dacă nu-i pot vorbi și în zadar îi spun ce mă doare. El nu mă înțelege, eu nu-l înțeleg. Slavă tatălui ceresc, că nu m-am îmbolnăvit. Am suferit de o boală de mare, dar împotriva acestui beteșug nu e leac. Gemi și te vaeți, în urmă tot îți trece.
Eram zdrobit de tot când am sosit. Am avut neplăceri în port, dar după ce mi-am arătat hârtiile și aflându-mă în rând, mi s-a dat voie să plec mai departe.Cu mulți de ai noștri m-am întâlnit aici în America. Aproape toți au pățit ca mine, căci prin Brema și Hamburg au venit la America. Numai cei ce prin Fiume au plecat erau mulțumiți.
Așa zic eu, Frate dragă, dacă soartea te silește să iai în mână toiagul emigrantului, du-te pe drumul unde ești înțeles și unde lumea-ți vrea binele; nu ca nemții ăștia de pe vaporul din Brema, cari în loc să te ajute, te împing în dreapta și în stânga ca pe un câne, ba îți mai și croesc câteva ghionturi, de la pomenești în veci.
În scurtă vreme îți voi scrie și despre soartea ce o duc. Salut rudeniile și satul întreg. Dacă bunul Dumnezeu îmi va ajuta să ajung acasă în pace și cu noroc, am să vă povestesc multe de toate, numai să aveți răbdare a le asculta”.
[„Calendar Ilustrat pentru Toți pe anul 1913”, Budapesta, 1913]. 

LĂSAȚI UN MESAJ