„După frigul și ploaia de ieri, vestea pe care stațiunile de radio au adus-o aseară la cunoștința globului, a înmărmurit lumea. Nu mai e vorba de un incident limitat la un colț de pământ, cum a înregistrat istoria. Suntem puși de astă dată în fața unui cataclism cosmic ce se apropie cu o iuțeală amețitoare, fără să ne lase măcar timp să gândim. Astronomii ne-au amenințat adesea cu catastrofe cerești înspăimântătoare. Nu le-am dat niciodată atenție pentru că ele aveau să se petreacă peste sute de milioane de ani. Cu totul alta e situația acum. Planeta toată va intra zilele acestea într-un vârtej amețitor la capătul căruia, în minutul ce se va ști din calcule peste câteva ore, va rămâne într-o nemișcare totală. Acul de la ceasornicul eternității va înceta să se miște pentru locuitorii planetei noastre. Pământul va fi un corp inert în spațiu, pe muchia de cuțit între viață și moarte. […]
Mergem deci în necunoscut. Am fost până acum o planetă fericită. Simpli spectatori față de catastrofele cerești, ne-am mulțumit să admirăm ciocnirile de stele, ruperile de comete și bombardamentele astrale, siguri că norocul ne va păzi totdeauna de o ciocnire cu stolul de comete sau cu un asteroid uriaș. Cădem însă victimă unui fenomen descoperit abia acum câțiva ani, pe cari prea puțini îl luau în serios dar a cărui realitate crudă vom avea ocazia să o verificăm.
Abatele Lemaître este acela care a anunțat teoria după care Universul în care ne aflăm e un simplu balon de săpun de dimensiuni gigantice, care se dilată întocmai ca un balon de săpun și care se poate sparge într-o zi, într-o formidabilă explozie, împrăștiind în nimic stele, nebuloase și planete. Borosiew anunță acum că această expansiune a Universului se produce în adevăr și cu o viteză atât de mare încât în 142 ore pământul cu întreg sistemul solar se va deplasa din locul pe care l-a ocupat în Univers spre a ajunge la hotarul lui Orion.
Telegrama din Paris anunță că odată ajuns în acest punct, globul nostru va rămâne nemișcat, în echilibru între două forțe contrare. Consecințele pentru noi, oamenii, care nu vom avea nimic de suferit atâta vreme cât pământul se deplasează împreună cu atmosfera sa, sunt ușor de văzut. Fiind nemișcat, globul nostru nu va fi luminat de soare decât pe o jumătate din suprafața sa. Jumătatea rămasă în întuneric va suferi treptat o înghețare ce va duce până la dispariția totală a oricărei ființe vii. În schimb, actualele regiuni ecuatoriale ale globului de pe fața continuu luminată de soare, vor deveni imense pustiuri nelocuibile. Soarele va trimite în această regiune raze atât de puternice încât nimic nu le va putea rezista. […]
Indiferent care față a globului se va bucura de ziua veșnică, locuitorii ei nu vor avea motive să fie fericiți. Milioane de oameni de pe fața afundată în întuneric nu vor accepta să moară. Niciodată omul nu s-a lăsat învins de Natură. Vom avea de înregistrat o năvală a celor din întuneric spre continentele luminate. Lupta pentru un loc sub soare nu va fi ușoară. E de prevăzut o conflagrație mondială de dimensiuni nebănuite. […]
Dar primejdia nopții veșnice stă agățată deasupra capului nostru ca sabia lui Damocles. În clipa aceasta, când forțe necontrolabile hotărăsc ziua noastră de mâine, avem mâhnirea să notăm încă o dată, poate pentru ultima oară, că fericirea nu există”.
(„Universul”, Anul al 52-lea, nr.91, București, 2 aprilie 1935)

Fenomen ceresc observat în Banat

„Luni seara, pe la ora 9, locuitorii mai multor sate din plasa Sânicolau Mare au avut prilejul să asiste la un fenomen astrologic foarte curios.
Din înălțimea cerului, au văzut la un moment dat, că alunecă cu viteză nebună, un corp luminos de mari proporții, care, când s-a apropiat de pământ lumina puternic, timp de mai multe secunde, făcând lumină ca ziua pe o rază de câteva zeci de km.
Câțiva oameni care se aflau în apropierea locului unde s-a îndreptat spre pământ acest presupus bolid, spun că apariția lui făcea impresia unor salve de tun de mare calibru, a cărui lumină orbitoare era de culoare albăstruie.
Un martor principal, care a avut prilejul să fie numai la câteva zeci de metri de locul unde a dispărut acest corp luminos, e domnul locotenent Lupu de la compania de grăniceri Sânicolaul Mare, care se afla tocmai în drum spre satul Tomnatic, în apropierea căruia s-a văzut căzând bolidul, pe câmp.
Speriat, la început, de această fenomenală apariție, care i-a orbit vederea pentru câteva clipe, domnul locotenent a alergat imediat cu mai mulți locuitori până la locul unde a văzut că dispăruse acel foc, dar cu toate cercetările, n-au reușit să dea de nici o urmă a intrării în pământ sau vreo urmă de cenușă, zgură etc.
Lumina ce o radia era atât de puternică, încât a fost văzută timp de mai multe secunde și de locuitorii satelor Nerău, Lovrin, Șandra. Din această cauză, populația a trecut printr-o adevărată panică și mulți săteni au refuzat să se culce, stând treji toată noaptea, spre a afla ce s-a întâmplat.
Pe de altă parte, câțiva locuitori din marginea Timișoarei au confirmat și ei că au observat foarte bine fenomenul, dar că nu i-au dat atenție, crezând că-i vorba de rachete”.

(„Universul”, Anul al 52-lea, nr. 94,
București, 5 aprilie 1935)

LĂSAȚI UN MESAJ