Festivalul ”Invizibil”, organizat de teatrul independent Basca din Timișoara continuă și zilele acestea, în weekend și săptămâna viitoare. Evenimentul ajunge luna aceasta la final.

Festivalul aduce spectacole la sediul teatrului, pe strada Ion Mihalache, plus o reprezentanție la Casa Tineretului. Printre spectacolele din programul festivalului se numără două spectacole produse de trupa Reactor din Cluj Napoca, două spectacole de dans, invitate din Polonia, dar și atliere de mișcare, un performance tactic cu coregraful bucureștean Denis Bolborea, dar și două seri cu proiecții de filme. ”Teatrul este un motiv de întâlnire, între public și artist, între oameni mai mult sau mai puțin asemănători, este un prilej prin care se nasc discuții, gânduri și perspective noi, iar noi de la Basca exact asta încercăm să facem. Să deschidem porți spre alte moduri de a vedea lumea din jur, cu mai multă emoție, empatie, înțelegere, în special când vine vorba de persoane mai puțin avantajate decât noi. În cea de-a doua lună de festival am avut un public atât de divers la spectacole încât ne-am transformat cu adevărat într-un teatru accesibil tuturor”, spune Ana Maria Ursu, actriță, regizoare și coordonatoare la Teatrul Basca.

Vineri, de la ora 19, la Teatrul Basca se va juca spectacolul ”Artificial body” (Corpul artificial, al artistiului poloenz artistului Lukasz Wojcicki, un spectacol de dans ce pune la îndoială viitorului existenței în corpul uman precum în prezent. Sâmbătă, de la ora 19, urmează alt spectacol adus de artiști polonezi. Este vorba de ”Perfect man” (omul pefrect), un spectacol al unor artiști independenți care vorbesc despre Homo Soviecticus, omul obedient dorit de regimul sovietic. De la aceeași oră, marți, 8 noiembrie, urmează un spectacol produs de trupa Reactor, cu ”Baladele memoriei”. Ionela Pop, o pensionară de 69 de ani vine vine să povestască despre viața ei și a prietenelor ei. A doua zi, tot de la ora 19, dar la Casa Tineretului, e timpul pentru umor, la ”o seară de divertisment cu trupa Reactor”.

Totul se va termina în 10 și 11 noiembrie, cu două proiecții de filme de la ora 19. Vor fi filme One World Romania, iar într-o seară se va proiecta filmul documentar Everything will not be fine (2020) în regia lui Adrian Pirvu și Helena Maksyom.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ