Pandemia de coronavirus a mutat sau ”modificat” multe evenimente, care au fost nevoite să se adapteze. Festivalul de artă populară ”Lada cu zestre” se va organiza și el online, în ton cu vremurile actuale.
Tradițional, organizatori nu s-au schimbat ci rămân cei de la Centrul de Culturp și Artăal Județului Timiș și Muzeul Satului Bănățean. ”Lada cu zestre” era dedicată găsiri celor mai buni dansatori, soliști vocali, instrumentiști, recitatori sau creaturi în dulcele grai bănățean, dar și acolecționarilor, meșterilor populari sau gospodinelor iscusite. În 2021, organizatorii anunță că festivalul va debuta un pic altfel și vor căuta elementele de etnografie, artă populară sau arhitectură ce definesc patrimoniul bănățean, dar și rapsozii sau meșteșugarii mai puțin cunoscuți. ”O mărturie despre apartenența la un loc, la o comunitate, prin recunoașterea importanței păstrătorilor de zestre autentică. Ne dorim să menținem specificul local nealterat, pentru că știm cu toții că nu avem voie să ne pierdem tradițiile, ele trebuie păstrate și reînnoite mereu”, spune Liliana Laichici, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județulu Timiș.
Deocamdată, demersurile de căutare a celor ce oglindesc cel mai bine patrimoniul cultural vor începe pe paginile de socializare ale Centrului de Cultură și artă al Județului Timiș și Muzeului Satului Bănățean. Startul proiectului îl dau trei tineri: Ciprian Pop, Iasmina Iova și Roxana Chiriță. Ei vor prezenta câteva obiecte de colecție specifice pentru zona Banatului. Evenimentele sunt organizate și cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la fondarea Muzeului Satului Bănățean. De aceea, ”Laza cu zestre” face parte din proiectul „50 de obiecte de patrimoniu pentru 50 de ani de activitate”.