Odiseea Festivalului Luminilor și-a mai consumat un nou act important. Firma lu Victor Balaniuc, cel care a ”născut” și conceptul de Codru Festival, are acum undă verde și legal pentru a organiza un nou astfel de eveniment, cu toate că sezonul potrivit a trecut.

Festivalul Luminilor și-a avut prima ediție la intrarea în 2023 și ar fi urmat să mai aibă a doua la următorul Revelion, la final de capitală europeană a culturii. Doar că Balvia Development, firma lui Balaniuc, a contestat licitația de atribuire a organizării, căci Muzeul Național al Banatului a declarat câștigătoarea cealaltă firmă ce a participat la licitație, din Cluj. În ultima zi în care se mai putea, după o licitație organizată vădit târziu. Astfel că Revelionul a rămas fără Festivalul Luminilor. Între timp, Comisia Națională de Analiză a Contestațiilor a dat dreptate firmei lui Balanciuc. Însă Muzeul Banatului a contestat soluția în instanță, iar Curtea de Apel Timișoara a dat și ea dreptate lui Balaniuc.Așadar, Festivalul Luminilor va fi organizat de firma timișoreană care a făcut și prima ediție.

Acum, organizatorul Codru Festival așteaptă să se apuce de treabă cu Festivalul Luminilor. ”În acest moment, în urma deciziei definitive a Curții de Apel Timișoara, care obligă Muzeul Național al Banatului să respecte soluția Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, așteptăm cu nerăbdare reluarea procedurii și stabilirea unei noi perioade pentru organizarea Festivalului Luminilor. Vă reamintesc, Festivalului Luminilor din 2022 a fost implementat de către Balvia Development SRL și am depus toate eforturile ca acest spectacol să fie ireproșabil. Evenimentul a adus bucurie pentru peste 70.000 de participanți. Acest fapt nu ne-a putut lăsa să trecem cu vederea nedreptatea comisă în urmă cu câteva luni, deși recunosc că nu a fost o decizie deloc ușoară. Am reușit să ne mobilizăm ca să depășim timpul foarte scurt de derulare a procedurii de către Muzeul Național al Banatului pentru organizarea ediției 2023, dar ne-am blocat în problemele generate de comisia de evaluare formată din angajați ai muzeului”, spune Balaniuc.

Desigur, momentul-cheie pentru care a și fost gândit evenimentul, Revelonul, a fost ratat. Am fi putut avea evenimentul organizat de firma clujeană, desigur, dacă Balaniuc nu făcea demersurirle și accepta înfrângerea. El explică însă cum a luat decizia, teoretic, cu inima îndoită. ”Anterior depunerii contestației, societatea Balvia Development SRL a formulat o solicitare privind remedierea amiabilă a aspectelor nelegale, însă în urma cererii, Muzeului Național al Banatului, în loc să remedieze procedura a anulat raportul inițial și a solicitat documente suplimentare celuilalt ofertant cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, un fapt transmis inclusiv în decizia C.N.S.C., aprobată acum și de Curtea de Apel Timișoara. Dincolo de toate piedicile și nedreptățile, suntem dispuși și pregătiți să începem organizarea celei de-a doua ediții a Festivalului Luminilor, parte a moștenirii Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, care are toate ingredientele pentru a deveni un brand cultural național, un motiv de bucurie pentru timișoreni și un magnet pentru turiști. Mergem mai departe, și noi, și festivalul!”, mai menționează Balaniuc.

Prima ediție a avut un show multimedia realizat de olandezii de la Directed Shows. Atmosfera a fost întreținută până târziu după miezul nopții de DJ Dark, DANNY AVILA și Alex Super Beats. Evenimentul a început însă din 29 decembrie 2022, cu proiecțiid e lumini în zona Unirii, și a continuat și în 1 ianuarie 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ