DISTRIBUIȚI

Phoenix Buziaș a repetat scorul din tur la barajul de promovare în  Liga 3 și s-a impus cu 2-0 și la Turceni, pe terenul echipei din micuțul oraș gorjean. Astfel, orașul-stațiune ajunge pentru prima dată în al treilea eșalon, după ce nu a avut probleme cu campioana Gorjului, care are un mic stadion, lângă termocentrală și în lanuri de floarea-soarelui și porumb.

Partida s-a jucat pe o căldură sufocantă, în condițiile în care oaspeții aveau succesul cu 2-0 din tur deja. Chiar și așa, în tribuna neacoperită a arenei micului oraș industrial oltenesc au venit localnici. Prima repriză a fost una foarte fragmentată, iar gazdele au fost fără antrenor pe bancă, deoarece Viorel Cojocaru a fost suspendat pentru acest meci. Buziașul a dominat și a avut o ocazie mare la bara lui Ferțu și alt șut a lui nanu, parat de portarul Popescu. În a doua repriză, cerul de lângă termocentrală s-a înnorat și au venit și golurile. Tudorache a făcut henț în careu, iar Birău a marcat de la 11 metri. Ulterior, în minutul 66, după o acțiune frumoasă, Răzvan Rus  a înscris, nimerind prima dată transversala.

CSO Turceni: Popescu – Mainerici, Tudorache, Dăianu, Olteanu, I. Gîlceavă, Scurtu, Șchiopu, Unguru, M Gâlceavă, Mohora. Au mai intrat: Trică, Goșa, Lupu

Phoenix Buziaș: Bota – A. Rus, Artimon, Podină, Popescu, Filimon, Ferțu, R. Rus, Birău, Marian Musteța, Nanu. Au mai intrat: Marius Musteța, Dobra, Marta, Horcea, Rațiu

Cosmin Petruescu, antrenorul real al echipei, a avut și aspecte care l-au nemulțumit. ”Așa cum anticipam. A fost o partidă echilibrată, mai ales în prima parte. O echipă-gazdă care nu mai avea absolut nimic de pierdut. Erau obligați să iasă la joc, în timp ce noi aveam de apărat un rezultat de 2-0. Clar, presiunea rezultatului și-a pus amprenta asupra evoluției noastre în primele 45 de minute. Nu am fost deloc mulțumit de randamentul nostru, chiar dacă am avut niște situații foarte clare de a marca. O repriza a doua în care am jucat mai aproape de ceea ce-mi doresc eu. Dar indiferent de jocul practicat, cred eu că foarte importantă era calificarea. Poate pe undeva, în anumite momente ale jocului, am încercat să impunem un ritm mai lent partidei, pe care timpl care trecea era în favoarea noastră și era foarte important să gestionăm avantajul luat în prima partidă. A fost o căldură infernală. Merită felicitări și gazdele, pentru că, să nu uitm, este Liga 4, fotbalul nu este o prioritate pentru ei. 99% dintre băieții de la oaspeți și gazde lucrează și merită toate aprecierile pentru modul cum s-au dăruit pe o temperatură așa ridicată”, a declarat Cosmin Petruescu.

De luni, directorul sportiv deja se apucă de muncă pentru primul sezon de Liga 3 din istoria orașului Buziașului. ”De luni ne facem planuri, mă refer la staff. Nu aș vrea să ne prindă Liga 3 nepregătiți. Ne dorim să avem continuitate la nivelul Ligii 3 și să nu fim doar o prezență pasageră la nivelul acestui eșalon. Contractul meu expiră. Am discutat cu primarul și oficialitățile orașului. Luni ne întâlnim să punem la punct strategia pentru viitorul sezon. În mare parte lucrurile sunt clare. Îmi doresc să dau continuitate proiectului, dar este foarte important și ceea ce-și dorește orașul, care sunt posibiltiățile reale ale clubului”, a mai spus Petruescu.

La Turceni, Buziașul a avut o mică galerie, dar e greu de crezut că oamenii din oraș vor putea urmări de la final de august echipa acasă, deoarece lucrăriel de renovare la noul stadion sunt în întârziere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ