Campania electorală are zilnic accente caraghioase în Timiș, mai ales când e implicată Alianța Dreapta Unită. Cei în cauză au prezentat o serie de candidați la primării, iar pe cea pentru Sacoșu Turcesc, Fritz a încercat să o ”vopsească” în șefă, deși este secretară, ceea ce arată, dcă mai era nevoia, cât de ”prieten” este edilul Timișoarei cu adevărul.
Alianța Dreapta Unită a prezentat și alți candidați pentru alegerile locale din 9 iunie, pe lângă deja Dominic Fritz sau Alin Nica. Între ei, și Erwin Floroni, candidatul de la Lugoj. ”Lugojul este un oraș urât în momentul de față, un oraș care în ruină, care nu se poate dezvolta pentru că moduld e lucru al actualei administrații și a celei trecute a fost unul haotic. Am avut primar PSD cu președinte de consiliu județean PSD și nu au reușit să se înțeleagă. Am avut primar PNL și președinte PNL li nu s-au înțeles. știm bine de ce. Ei nu s-au înțeles și noi nu ne-am ales cu nimic. Este foarte important să alegem un om, nu un politician, care să știe să relaționeze cu oamenii, pentru că asta face în fiecare zi”, a spus Floroni, cu referire la sine.
Un mesaj similar a avut și candidatul de la Giroc, Cristian Amza, administrator special la Colterm. „Prăpastia dintre nevoile girocenilor și chișozenilor nu a fost niciodată mai mare ca acum raportat la nevoie și la posibilitățile actualei administrații. De 3-4 ani suntem singurii din opoziție, după ce PSD și PNL s-au comasat mai devreme acolo. Probabil a fost un experiment, Giroc pentru România. Sunt convins că Girocul va alege o schimbare și nu va fi nevoit să intre în insolvență”, a spus Amza. Horia Bugarin crede că Dumbrăvița nu va dori să-l schimbe: ”Dumbrăvița a ales o schimbare și sunt singur că dumbrăvienii vor să continue pe calea legală, a dezvoltării și a fondurilor europene”, a spus edilul.
ADU a mai prezentat și alți candidați, precum Andrei Tița, primarul de la Cenad, Denis Inași, viceprimarul din Lenauheim, Florin Feraru, candidat la Giarmata, dar și pe lista de PMP-iști pentru consiliul județean, Alina Wyhnalek, candidata pentru Ghilad, fostă secretară a comunei Parța, Rafael Suciu, candidatul pentru Ghiroda, Raul Stăneață, candidatul pentru Săcălaz, Ion Coita, candidatul pentru Cărpiniș și Ion Goșa, pentru Dudeștii Noi.
Fritz a scos o nouă perlă specifică când a prezentat-o pe Teodora Crainic, candidata pentru Sacoșu Turcescu. ”Este o femeie impresionantă, o femeie puternică,. Este biologc, acum lucrează ca manager într-o companie din Timișoara”, a spus Fritz, corectat de cea în cauză, care a a dovedit mai mult bun-simț ca edilul Timișoarei. ”Asistent manager (n.r. secretară). Dar totuși, presupun că ai destule de gestionat și în acest rol”,a spus Fritz, care a încercat să dreagă situația ridicolă în care s-a băgat singur.
De remarcat și că șpăgarul dovedit, candidatul de la Satchinez, nu a fost adus la prezentare.