DISTRIBUIȚI

Ultimul weekend din septembrie a adus, tradiționala, Gala de Blues/Jazz Kamo, organizată de Filarmonica Banatul. Conform organizatorilor, au fost 500 de spectatori.

Nu neapărat un număr impresionant, ținând cont că au fost două seri. În premieră, pe lângă concertele de la Sala Capitol, a fos tmuzică și în trei locuri foarte circulate din Timișoara. Jazz Tribe Trio au cântat pe strada Vasile Alecsandri, Francis Mozes și Alina Jais în fața Centrului de Proiecte, iar Ilinca Manole, în fața Domnului din Piața Unirii. Sâmbptă au cânat Bega Blues Band, Post Scriptum, Ramona Horvath și Saul Rabin, plus North Sea string Quartet, în încheire.

Duminică, au cântat David Luca, Tom Sheen și Bohem Ragtim Jazz Band. ediția din acest an, a XXXIII-a, a reunit artiști din SUA, Anglia, Franța, Olanda, Ungaria și România .

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ