DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, Universitatea de Vest din Timișoara a organizat deja tradiționaoul eveniment, ”Gala Premiilor UVT”. Ceremonia a avut loc într-un cadru foarte restrâns, în contextul restricțiilor pandemice.

Premierea s-a făcut în Aula Magna ”Ioan Curea” de la Universitatea de Vest. S-au dat tradiționalele zece premii, dintre care șase, pentru contribuția la domeniilor științelor, artelor și sportului, două pentru contribuția la implementarea proiectelor UVT și alte două pentru contribuția la creșterea prestigiului universității. ”Acordarea acestor premii, în cadrul ediției a șaptea a Galei, a reunit comunitatea UVT în jurul valorilor noastre perene, personalizate prin laureații acestei sărbători anuale, profesioniști pentru care inovarea însemnă o plus-valoare stabilă pentru comunitate și pentru cariera publică a fiecăruia. Îi felicit pe toți laureații!”, a spus rectorul Marilen Pirtea.

Iată cele zece premii și laureați:

ü Premiul “Mircea ZĂGĂNESCU” pentru Știinţele Naturii

o   Prof.univ.dr. Gabriela Vlase

ü Premiul “Mihail GHERMĂNESCU” pentru Matematică și Informatică

o   Prof.univ.dr. Bogdan Sasu

ü Premiul “Gabriela COLŢESCU” pentru Ştiinţe Sociale și Politice

o   Prof.univ.dr. Delia Vȋrgă

ü Premiul „Dumitru MAREŞ” pentru Drept și Ştiinţe Economice

o   Conf.univ.dr. Lucian Bojin

ü Premiul “Eugen TODORAN” pentru Ştiinţe Umaniste

o   Lect.univ.dr. Adrian Briciu

ü Premiul “Aurel Breilean” pentru Arte și Sport

o   Conf.univ.dr. Valentina Ștefănescu

ü Premiul “Studentul Anului”

o   Drd. Armand Voinov

ü Premiul “Ioan CUREA” pentru Activitatea desfășurată în UVT

o   Dl. Bogdan Aldea

ü Premiul “Sever BOCU” pentru Implicare Civică şi Socială

o   Direcția de Sănătate Publică Timiș

ü Premiul “Alumnus”

o   Dl. Cristian Rudic (Manager, Opera Națională din Timișoara)

LĂSAȚI UN MESAJ