Deocamdată, primele zile calendaristice ale iernii nu au adus ninsori în Banat, însă, cu siguranță, vor fi și momente ”albe” în perioada următoare. Primăria Municipiului Timișoara anunță că firma Brantner e gata pentru a deszăpezi orașul.
Comandamentul de ianră a fost deja activat, iar, ca și anul trecut, firma Branter, care s eocupă și de salubrizares stradală, este cea care va face operațiunile de deszăpezire. Prioritate vor avea principalele artere de circulaţie, pe poduri, în principalele intersecţii şi treceri pietonale, pe traseele mijloacelor de transport în comun şi în alte locuri publice, precum Piaţa Victoriei, Piaţa Unirii, Piaţa Traian, Piața Libertății.
Firma Branter este dotată cu 14 utilaje multifuncționale de capacitate mare, 16 utilaje multifuncționale de capacitate mică, trei miniîncărcătoare frontale, două utilaje cu încărcător frontal, opt utilaje de transport al zăpezii, două autocisterne clorură, opt autoturisme control și 25 minifreze de zăpadă. De asemenea, firma s-a aprovizionat 100 de tone sare, zece de tone de clorură de calciu și inhibitor.
Autoritățile reamintesc că cetățenii, instituţiile publice, firmele, persoanele juridice şi asociaţiile de proprietari au oblgiația să curețe zăpada și gheața de pe trotuarul din fața imobilelor unde locuiesc sau unde își desfășoară activitatea. Există și oblgiația curățării rigolelor, dar și de îndepărtare a țurțurilor de gheață de pe acoperișuri sau burlane. De asemenea, unde exisăt pericol, acest lucru trebuie marcat. În caz contrar, cetățenii sunt pasibili de amenzi.
Timișorenii pot suna dacă nu s-a făcut deszăpezire la dispeceratul Brantner, dar și Biroul de Salubritate al primăriei, la numerele: 0737.770 520, 0732 770570, 0356 918.