Astăzi au început meciurile din faza regională a Cupei României, și a avut joc și Gloria Moșnița Nouă. Câștigătoarea fazei județene a competiției a pierdut cu 2-0 la Șiria, în fața reprezentantei Aradului, Păulișana Păuliș.
Flavius Brândușe a deschis scorul spre finalul primei reprize, iar în minutul 82, Paul Varga a mărit diferența și a închis tabela. Conform regulamentului acestei faze, cu grupe de câte trei, s-au executat și lovituri de departajare. Moșnița nu a greșit, iar scorul a fost de 5-3, după reușitele lui Melinte, Costescu, Șchiopu, A. Pârjol și I. Pârjol. Gavrilaș, Pop și Morariu l-au învins pe Bota, dar Schinteie și Brândușe au ratat. Rezultatul va avea relevanță doar în cazul unei egalități între cele două trupe.
Ceea e greu de crezut, căci Cenușăreasa Grupei 1 din Regiunea 4 este echipa Magica Balta Caransebeș nu a avut încă meci, dar pornește cu șansa a doua ăn fața ambelor combatante. De altfel, sâmbătă va fi rândul moșniței să stea, iar la gugulani va merge formația lipoveană. Altfle, în Grupa 2 din Regiunea 4 s-au respectat calculele hârtiei, iar Minerul Lupeni, reprezentanta Hunedoarei, a câștigat cu 4-0 acasă în fața echipei din Gorj, Jiul Rovinari.
Se prefigurează o finală în Valea Jiului, între Minerul și Păulișana (la tragerea la sorți s-a stabilit că Grupa 2 va găzdui finala regiunii), dar rămâne de văzut dacă acest pronostic se va și confirma.