A fost finalizat proiectul „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Cantinei de Ajutor Social Timişoara pentru dezvoltarea unui centru social de urgenţă pentru persoane fără adăpost”, a cărui implementare a început în data de 02.04.2013, a fost finanţat în cadrul Regio – Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul de intervenţie 1.1. „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, Sub-domeniul: Poli de creştere.
Pe parcursul celor 27 luni de implementare, proiectul în valoare de 3.038.824,21lei (TVA inclus), din care asistenţă financiară nerambursabilă 2.402.115,08 lei şi-a atins obiectivul vizat. A fost reabilitată, modernizată, dezvoltată şi dotată infrastructura socială a Timişoarei şi, implicit, a regiunii, în vederea creşterii calităţii serviciilor sociale oferite, prin dezvoltarea acestui Centru Social de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost integrat Cantinei de Ajutor Social, în scopul prevenirii riscului de marginalizare şi excluziune socială a persoanelor fără adăpost.
Noile servicii sociale oferite în cadrul centrului social vor fi acordate persoanelor fără adăpost cu vârste începând de la 18 ani, inclusiv persoanelor adulte cu copii minori, persoane care necesită sprijin şi atenţie specială.
Prin implementarea proiectului s-a reamenajat mansardă corp 1 prin modificarea și suplimentarea unor pereți de compartimentare, și realizarea unui acces din corpul 1A, extinderea grupului sanitar și montarea uni lift de alimente. S-a extins unul dintre corpuri cu un corp 1A, în regim P+1E, în vederea primirii persoanelor fără adăpost în suprafață desfășurată de 98,20 mp; s-a reamenajat mansarda corp 2 pentru realizarea comunicării cu corpul 3- suprafața de intervenție 42,65 mp. De asemenea, s-a consolidat și extins prin supraetajare și mansardare corp 3 rezultând P+1E+M. Lucrările au presupus refacerea parterului existent ca urmare a intervențiilor de consolidare, realizarea unui etaj destinat cazării persoanelor fără adăpost și realizarea mansardei destinată birourilor. A fost montat un lift pentru persoane și o servoscară pentru accesul persoanelor cu dizabilități. A fost suplimentată puterea electrică prin realizarea unui nou branșament electric. S-au montat 6 panouri solare.
Iată care sunt dotările şi echipamentele de specialitate achiziţionate pentru noile spaţii dezvoltate în cadrul Centrului Social de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost: sistem detectare şi alarmare incendiu; sistem de supraveghere video şi monitorizare; sistem de alarmă pentru încăperi; paturi, dulapuri; maşină de spălat industrială, maşină de uscat industrială, maşină de călcat rufe, maşini pentru prelucrat şi gătit hrana: maşina de tocat carne, maşina de tăiat legume, robot de curăţat cartofi şi zarzavat, aragaz; tensiometru, stetoscop cardio, aparat măsurat glicemia; calculatoare.
”Dezvoltarea centrului social de urgenţă în cadrul Cantinei de Ajutor Social Timişoara va facilita accesul persoanelor defavorizate la o infrastructură socială în măsură să asigure servicii de găzduire pe timpul nopţii şi servicii de consiliere şi suport specializat, de servicii medicale şi suport psihologic, de condiţii pentru asigurarea igienei personale, inclusiv servirea hranei în timpul zilei în municipiul Timişoara, în judeţul Timiş şi în regiunea de vest. Prin reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi dotarea cu echipamente şi aparatură necesară la standarde europene centrul social pentru persoane fără adăpost va asigura acordarea de noi servicii sociale oferind astfel beneficiarilor posibilitatea unui trai decent şi şansa de a se integra în comunitate”, informează manager de proiect Gabriel Popa .
În vederea implementării cu succes, echipa formată la nivelul Primăriei Municipiului Timişoara a colaborat cu reprezentanţi ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest – Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Regional în Regiunea de Vest, respectiv cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional.
Mirabela VLAD