Carantina nocturnă a fost instaurată în România pentru a reduce tocmai petrecerile cu alcool, considerate o potențială sursă de infectare cu coronavirus. Ei bine, chiar și în acest context, polițiștii tot mai găsesc șoferi care conduc noaptea după ce au consumat alcool.
De data asta, este vorba de un șofer din Peciu Nou. El a fost oprit de poliție pentru un control la ora 23, pe DJ 593. Testarea cu etilotest a scos la iveală o alcoolemie de 1,03 mg/l de alcool pur în aerul expriat. Omul a fost condus la spitla pentru prelevarea de probe biologice, dar acolo a refuzat să i se ia sânge. Pe numele său, polițiștii au deschis un dosar penal pentru refuzul de prelevare de probe biologice.