DISTRIBUIȚI

În condițiile în care este foarte discutabil dacă reabilitările la infrastructura culturală din oraș vor fi gata până în 2023 și nici cu programul cultural nu se stă foarte bine, autoritățile țin să-i asigure pe timișoreni că anul 2023 nu va fi un eșec. La conferința Linked Culture, desfășurată ieri și astăzi la CJT, oamenii de cultură au semnat o declarație formală în acest sens.

Conferința Lined Culture a ajuns la ediție 2021 și este un eveniment dedicat managementului și marketingului cultural și este organizat de BMAgency. Evenimentul reunește  reprezentanți ai instituțiilor de cultură subordonate administrației locale și centrale, ai administrației publice și ai universităților. Ei au semnat o declarație comună pentru relansarea activității culturale din Timișoara.

Iată semnatarii: Dan Simion – director artistic, Filarmonica Banatul; Lucian Vărșăndan – director, Teatrul German de Stat Timișoara; Cristian Rudic – director general, Opera Română din Timișoara; Lect. univ. dr. Remus Rotaru – prodecan, Facultatea de Arte și design, UVT;  Dănuț Radosav – manager, Muzeul Satului Bănățean Timișoara; Laurențiu Pleșa – manager, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara; Filip A. Petcu – manager, Muzeul Național de Artă Timișoara; Claudiu Ilaș – manager, Muzeul Național al Banatului; Liliana Laichici – manager, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș; Prof. univ. dr. Liliana Zonte – decan, Facultatea de Muzică și Teatru, UVT; Mihai Adrian Vilcea – președinte, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș; Biblioteca Județean Timiș – manager, Tudor Crețu; Maria-Adriana Hausvater – manager, Teatrul Național din Timișoara; Conf. univ. dr. Florin Drăgan – rector, Universitatea Politehnica Timișoara.

Documentel se referă la următoarele deziderate: Realizarea în comun a unui calendar cultural conceptual prin care să se eficientizeze programarea activităților culturale și care să răspundă nevoilor culturale ale cetățenilor Județului Timiș; Întărirea colaborării instituționale dintre instituțiile de cultură din județ prin identificarea unor proiecte comune cu un impact major asupra comunităților locale; Identificarea proiectelor care pot asigura o sustenabilitate corespunzătoare a sectorului cultural în perioada post 2023; Identificarea și realizarea unor proiecte care să se realizeze pe cuprinsul județului Timiș, inclusiv prin caravane culturale; Identificarea și centralizarea nevoilor de dezvoltare a infrastructurii culturale din județ și modul în care autoritățile pot sprijini concret aceste proiecte de investiții; Sprijinirea demersurilor de a integra cât mai bine studenții în viața culturală a Timișoarei.

 

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ