DISTRIBUIȚI

După câteva zile fără decese ale pacienților cu covid-19 în Timiș, sâmbătă, un bărbat care a luat noul virus a decedat. Bărbatul avea mai multe comorbidități și a fost internat înainte de Paște.

Timișeanul decedat a fost intubat din 20 aprilie. Inițial a ajuns la Urgențe la Deta. ”Deces 768 Bărbat, 60 ani, județ Timiș. Internat în data de 12.04.2020 în UPU Spitalul Orășenesc Deta, transferat în 13.04.2020 în Spitalul de Boli Infecțioase V. Babeș Timișoara. Din 20.04.2020 în ATI intubat și ventilat mecanic. Recoltat pentru COVID-19 în data de 12.04.2020. Rezultat pozitiv în data de 13.04.2020. Decedat în data de 02.05.2020. Comorbidități: HTA, Astm bronșic”, se arată în informarea oficială.

Din statisticile oficiale, este decesul numărul 32 de coronavirus din Timiș. Dintre morții care au avut virusul ce provoacă probleme respiratorii, 22 de sunt bărbați și zece sunt femei. Până ieri, conform unei postări a primarului Nicolae Robu, la Spitalul Victor Babeș” au fost 31 de decese. Unele morți au fost ale unor pacienți din județe limitrofe, dar, de asemenea, un deces din Timiș s-a înregistrat la Spitalul Municipal din Lugoj, dar și acasă la victimă, cum au fost cazuri din Liebling și Periam.

Grupul de Comunicare Strategică spune că s-a ajuns la 771 de decese pentru oameni care aveau coronavirus în România.

LĂSAȚI UN MESAJ