Vaccinarea împotriva coronavirusului a continuat și duminică în centrele din județul Timiș. S-au amdinistrat mai puține doze decât în alte zile ale săptămânii, dar s-a depășit pragul de 20.000 de doze administrate din 27 decembrie 2020.
Ieri s-au făcut 786 de vaccinări, potrivit DSP Timiș. 27 de vaccinuri s-au administrat celor eligibili în prima etapă, fără doze de rapel administrate duminică. Pentru cei eligibili în etapa a doua, s-au administrat 759 de doze. Iată la ce total de doze s-a ajuns la spitalele din județ: Spitalul Județean Timișoara 4117; Spitalul CFR – 2352; Spitalul de Copii Timișoara – 2016; Spitalul Municipal Timișoara – 1982; Spitalul Orășenesc Deta – 1578; Spitalul Municipal Lugoj – 1549; Spitalul „Victor Babeș” – 1363; Spitalul Orășenesc Sânnicolau Mare – 1086; Spitalul Militar – 853; Spitalul Orășenesc Făget – 482; Spitalul Orășenesc Jimbolia – 243.
Vaccinarea a continuat și în celelalte centre din județ. Iată numărul total de doze administrate la care s-a ajuns: Iulius Town, 1302; Sala de sport Lavinia Miloșovici Lugoj – 480; Centrul de vaccinare Ghiroda – 475; Centrul de vaccinae Dumbrăvița – 420; Centrul Militar Județean Timiș – 120. Numărul reacțiilor adverse înregistrate în Timiș, toate de intensitate medie sau scăzută, a rămas 31, la fel ca la raportarea de ieri. Cel mai vestic județ al țării avea până ieri inclusiv un total de 20598 de doze administrate.
În zilele anterioare, DSP a raportate numere greșite pentru Sânnicolau Mare. Ieri apăreau 1272 de doze făcute în orașul de pe Aranca, iar azi, 1086. Reprezetanții instituției spun că numărul comunicat azi e cel corect.








