DISTRIBUIȚI

Autoritățile au predat miercuri amplasamentul pentru noua sală de sport care se va construi la Școala Generală nr. 25 din zona Căii Martirilor. Totul ar trebui să fie gata într-un an.

Iată ce va apărea la școală în urma lucrărilor: o sală de sport regim de înălțime P și P înalt; un teren de sport exterior cu o pistă de alergare și sărituri; un teren de joacă pentru copiii claselor I-IV; alei și trotuare perimetrale, alee carosabilă, platformă ecologică, împrejmuire și iluminat exterior. Contractul are un termen de execuție de 12 luni și o valoare de 7,6 milioane de lei. Licitația a fost câștigată de asocierea de firme Extra Prompt SRL și Constructim SA. Proiectul a fost început din vremea vechii administrații Robu.

Finanțarea e din fonduri europene, accessate prin PNDL. ”La Școala Generală nr. 25, unde studiază aproximativ 1000 de elevi, vom construi o sală de sport de 1500 de metri pătrați și un teren de sport exterior cu pistă de alergare și sărituri, dar și un teren de joacă pentru copiii din clasele primare. Primăria Timișoara mai are programate în acest an și alte lucrări la această școală, cu finanțare prin PNDL, prin care se vor realiza noi săli de clasă. Doar anul acesta, pentru investițiile în grădinițele, școlile și liceele din Timișoara, primăria are alocate aproape 100 de milioane de lei în proiectul de buget ce urmează să fie aprobat”, spune Dominic Fritz.

La Școala Generală nr 25 urmează și o lucrare de mansardare a corpurilor. La licitțaia pentru execuție s-au depus cinci oferte. Câștigătorul, care nu a fost încă desemnat, va avea de executat: mansardarea clădirilor existente ale școlii; montarea unei instalații de paratrăsnet pentru protejarea clădirilor; instalarea unei instalații de degivrare pentru acoperiș, lucrări de consolidare a clădirilor existente. Durata rpevăzută va fi de 9 luni, iar valoarea estimată a contractului este de 1.823.184,77 lei fără TVA.

LĂSAȚI UN MESAJ