De săptămâna viitoare începe ediția a XVII-a a Festivalului-Concurs „Lada cu zestre”, organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș. Muzica, dansul popular, meșteșugurile, dar și gastronomia, vor fi nelipsite în toate cele șapte centre de concurs.
Vor participa dansatori, soliști vocali și instrumentali, formații, meșteșugari, colecționari de artă populară, recitatori și gospodine. Sunt 60 de localități înscrie anul acesta în concurs. Oana și Adrian Stanca sunt invitați la recital. Nu vor lipsi, desigur dansatorii și orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca. Pe scenă se vor juca Brâul ăl bătrân, ardelene, brâul lui Boldea, brâul lui Mita, brâul ”la căsuța din poiană”, ardeleana roată și jocuri de doi în coregrafia maeștrilor Brândușa și Nicolae Stănescu. Desigur, publicul va putea participa gratuit la absolut toate spectacolele din cele șapte centre de concurs.
Marele premiu al concursului e de 4500 de lei. Apoi, la Categoria Laureați, se dau 4000 de lei la primul loc, 3500 la al doilea și 3000 la al treilea. La Categoria ”Zestrea Timișului”, primul loc va lua 3000 de lei, al doilea, 2500 de lei, iar al treilea, 2000 de lei. Juriul festivalului este alcătuit din următorii membri: la secțiunea Coregrafie: Nicolae Stănescu, Marius Ursu, Peri Vasile, Denis Chira la secțiunea Muzical: Carmen Popovici – Dumbravă, Marius Cîrnu, Remus Vălungan, la secțiunea Poezie dialectală /Teatru Popular: Felicia Stoian, Adela Popa, la secțiunea Expoziții /Colecții: Maria Hadiji, Alina Mafa și la secțiunea Gastronomie: Mărioara Pisat, Nicolaie Tomescu.
Iată programul, pe centre: Coșteiu – 06.04.2024, ora 13:00 – Categoria ”Zestrea Timișului”, Liebling – 07.04.2024, ora13:00 – Categoria ”Zestrea Timișului”, Dudeștii Vechi -13.04.2024, ora 13:00 – Categoria ”Zestrea Timișului”, Dudeștii Noi – 14.04.2024, ora 13:00 – Categoria ”Zestrea Timișului”, Ghiroda – 20.04.2024, ora 13:00 – Categoria ”Laureați” Giarmata – 21.04.2024, ora 13:00 – Categoria ”Laureați”, Uivar – 27.04.2024, ora 12:00 – Categoria ”Zestrea Timișului”.