Miercuri, 24 aprilie, în mai multe zone din Timișoara vor fi întreruperi de apă caldă, clădură sau curent electric. Motivele țin de o avarie la rețeaua Colterm, dar și de lucrări ale Rețele Electrice Banat.
În zona Ștefan Plăvăț e o avarie la rețea. Pentru a remedia problema, se va opri furnizarea apei calde și a încălzirii la puncul Termic 57. Între orele 9-15 vor fi afectate 51 de branșamente, consumatori arondați străzilor: Martir D-tru Jugănaru, Azuga, Calea Martirilor, Martir Alexandru Ferkel-Suteu, Crivaia, Mareșal Averescu, Măgura, Mureș.
Rețele Electrice Banat vor lucra la rețeaua de medie tensiune, și din acest motiv, vor fi întreruperi în alte două zone, inclusiv a apei reci-hidrofor. La Punctul Termic 18, Colterm întrerupe furnizarea la Punctul Termic 18, din Complextul Studențesc. Între orele 9-17 vor fi afectate 28 de branșamente arondate străzilor Barbu Ioscovescu, Daliei, Intrarea Roma, Ofcea, Socrates, Corneliu Coposu, Aurelianus.
De asemenea, vor fi întreruperi de curent și în zona Elisabetin. Colterm întrerupe furnizarea la Punctul Termic Madgearu. Între orele 9-18 vor fi afectate 21 de branșamente arondate străzilor: Virgil Madgearu, Mihai Viteazu, Filaret Barbu, Sf. Rozalia, Romulus.
La reluarea alimentării, apa poate fi tulbure. Așteptați limpezirea pentru a o utiliza în scopuri casnice.