DISTRIBUIȚI

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș a primti de astăzi mai multe echipamente nou-nouțe, care au fost prezentate în fața sediului Detașamantului 1 de Pompieri Timișoara. Printre achiziții se numără atât autospeciale, dar și alte tipuri de echipamente care pot salva vieți.

Din fonduri de la Consiliul Județean Timiș au fost achiziționate două autospeciale de primă intervenție de tip AMAROK, șapte motopompe transportabile cu tun independent, șapte motofierăstraie și un sonar pentru căutare-salvare în mediul acvatic. Prin fonduri europene accesate prin proiecte transfrontaliere între România și Ungaria au mai fost achiziționate trei autospeciale complexe de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și prim ajutor, dintre care o autospecială având și sistem de hidroperforare.

Proiectele pe fonduri europene au fost implementate în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ADIVEST. Noile echipamente au fost prezentate astăzi la un eveniment la care au participat președintele CJT Alin Nica și Sergiu Bălașa, directorul asociației ADIVEST.

 

LĂSAȚI UN MESAJ