DISTRIBUIȚI

Filarmonica Banatul pregătește un proiect muzical inedit pentru luna august. Un cor comunitar, format din cetățeni ai Timișoarei, va interpreta ”Oda bucuriei” în luna august iar startul s-a dat pentru înscrieri.

Corul comunitar va fi dirijat de Gabriel Bebeșelea pentru a interpreta Simfonia a IX-a, Imnul Europei, a lui Ludwig van Beethoven. ”Extrem de importantă e ideea implicării comunitare, dar dintr-o perspectivă bidirecțională: implicarea muzicienilor în comunitate, dar și a comunității în viața culturală. Începând cu luna ianuarie 2023, locuitorii Timișoarei vor fi încurajați să se exprime muzical. Cei care doresc să facă parte dintr-un proiect muzical comunitar, care doresc să cânte în cor alături de muzicieni profesioniști, să ia parte la repetiții, se vor înscrie pe o platformă destinată proiectului Corul comunitar”, spune maestrul.

Corul va fi format din sute de timișoreni, iar concertul vocal-simfonic va avea loc la 4 august, în Piața Unirii, în cadrul calendarului larg pentru anul 2023. De asemenea, se va mai organiza un concert premergător. Corul va cânta alături de soprana Codruța Niculescu, altista Lucia Manga Gliglor, tenorul Carol Budai, basistul Lucian Oniță, sub coordonarea dirijorului de cor Iosif Todea, al corului „Ion Românu”.

Înscrierile sunt deschise până la 10 februarie, deoarece va exista un calendar serios de repetiții, în fiecare miercuri, de la 18,30, la Sala Capitol. De altfel, primele vor fi chiar în 15 februarie. Înscrierile se fac online, aici.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ