DISTRIBUIȚI

Renovarea Bastionului Theresia urma să creeze o locație efervescentă, cu baruri, cafenele și restaurante. O vreme, chiar așa a și fos,t până ce locațiile au început să se închidă, rând pe rând. Acum, CJT licitează spațiile goale.

În prezent, la Bastion sunt doar două puburi care funcționează. În rest, multe spații sunt date unor personalități juridice, precum Asociația Timișoara 2021, sau sediul Unniunii Ziariștilor Profesioniști din România, care beneficiază de spațiu gratuit, deși din Timișaora nici măcar nu are înscriși ziariști activi! CJT scoate la licitațiile spațiile goale și speră să revitalizeze Bastionul Theresia.

Iată anunțul:

Bastionul Theresia Timișoara, proprietate publică a județului, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 102/2021, cu modificările și completările ulterioare.  Spațiul destinat închirierii prin licitație publică este situat în Corpul C, Traveele C 1.12, C 1.13, C 1.14, C 1.15 și C 1.16 în suprafață de 247,90 la care se adaugă 90 mp teren aferent frontului pentru amplasare mobilier urban sezonier, la cerere.

Licitația publică se va desfășura în data de 21 octombrie 2021, ora 9, la sediul Consiliului Județean Timiș, Timișoara, Bd. Revoluției din 1989 nr. 17, la Camera 9, parter, prețul de pornire al licitației fiind de 21,31 lei/mp/lună la care se adaugă cota legală de TVA. Tariful pentru utilizarea terenului aferent frontului spațiului este de 14,76 lei/mp/lună la care se adaugă cota legală de TVA. Data limită pentru solicitarea de clarificări este 11.10.2021.

Caietul de sarcini poate fi achiziționat la camera 225 între orele 9-16 de luni până joi, iar vineri între orele 9-14.

Înscrierea la licitație se va face în perioada 21.09.2021 – 19.10.2021, inclusiv, de luni până joi între orele 9.00 și 16.00, iar vinerea între orele 9-14, la sediul Consiliului Județean Timiș, Timișoara, Bd. Revoluției din 1989 nr. 17, termenul limită de depunere a ofertelor fiind data de 19.10.2021, marți, ora 14.

Ofertanții vor depune la sediul Consiliului Județean Timiș, cererea de înscriere la licitație însoțită de documentele prevăzute la punctul 5 din Caietul de sarcini în plic interior pus într-un plic exterior.

În cazul în care până la data și ora anunțată nu sunt depuse cel puțin 2 oferte valabile, licitația va fi anulată, iar procedura se va relua.

Spațiul poate fi vizitat de luni până vineri, între orele 10-13. Persoana de contact pentru vizitarea spațiului este dl Dan Păduraru, consilier superior la Serviciul de Gestionarea Patrimoniului, telefon 0721868229.

Pentru informații suplimentare, ofertanții pot accesa site-ul www.cjtimis.ro  sau pot suna la telefoanele nr. 0256406422, 0256406459.

 

LĂSAȚI UN MESAJ