DISTRIBUIȚI

Fundația Comunitară Timișoara a anunțat proiectele care au primit finanțare prin Fondul Științescu. Sunt 14 proiecte alese, multe cu ateleire și tabere pentru copii, dar și pentru realizarea unui laborator de creștere a cristalelor.

În acest an au putut aplica organizațiilor non-guvernamentale, dar și școlile și grupurile de inițiativă ce promovează diverse activități din domeniile STEAM, adică ştiinţă, tehnologie, inginerie, artă, matematică, în rândul copiilor și tineirlor. Au fost disponibile 200.000 de lei. Astfel, se dau bani pentru tabere de știință organizate la Liebling și Boldur, realizarea unui laborator de creștere a cristalelor, ateliere de robotică și informatică,activități de grădinărit și olărit la Bogda și Timișoara, un proiect la Lugoj pentru elevi și altul în același oraș cu bibliocicleta.

Științescu a ajuns la ediția a șasea. ”Se spune că e nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil. E posibil ca pentru a crește un om de știință să fie nevoie de o întreagă comunitate.Ştiinţescu aduce de mai bine de cinci ani împreună comunitatea celor pasionaţi de ştiinţe şi îi provoacă să vină cu idei creative prin care să stârnească pasiunea copiilor şi tinerilor pentru domeniile STEAM. Ştiinţele sunt spectaculoase, dar mai ales practice, iar de asta se conving din ce în ce mai mulţi elevi care intră în contact cu atelierele, tururile ghidate, expoziţiile şi experimentele lui Ştiinţescu”, a declarat Daniela Chesaru, directoarea Fundației Comunicare Timișoara.

Iată cele 14 proiecte câștigătoare:

  • proiectul „STEAM la puterea inEDU” propus de Asociaţia Iniţiativa în educaţie;
  • „Chimia: știință, artă sau magie?”, un proiect iniţiat de Liga Studenților Chimiști din Timișoara;
  • „Caravana CoderDojo – Building the Future of Computer Science”, o iniţiativă propusă de Asociaţia Ora lui Robert, la CoderDojo UVT pentru copiii din Giroc, Dumbrăvița, Moșnița şi Ghiroda;
  • „Acustica – un flow magic!”, proiect imaginat de Asociaţia Părinţi în Dialog;
  • „SUMMER CAMP LIEBLING 2023”, o tabără dezvoltată de grupul de iniţiativă PROLIBLING;
  • proiectul „Grădina de la Pădure”, al Asociaţiei Portic pentru comuna Bogda;
  • „Profesorul Științescu și asistenții săi”, un proiect din Lugoj, dezvoltat de Asociația Educația- fereastra spre viitor”;
  • „Micro grădina mobilă 2.0 – Natura senzorială”, un proiect dezvoltat de grupul de iniţiativă „Grădinarii veseli” pentru copiii de la Centrul de zi „Podul Lung” ;
  • „LMSB 2.0 (LABORATORUL MICULUI SAVANT BOLDUREAN)”, un proiect propus de Şcoala Gimnazială Boldur, care va ajunge şi la şcolile din vecinătatea Boldurului;
  • „Smart mind”, un proiect iniţiat de grupul de iniţiativă „Împreună creștem mari”;
  • „Tabăra din oraș – promovarea patrimoniului vestimentar românesc”, un proiect al grupului de iniţiativă „Pedalăm și istoria Timişoarei învățăm”;
  • „Brain Train Camp – Planet Power /Green Energy”, o iniţiativă imaginată de Asociaţia Părinții Fluturaşilor;
  • „Laborator Interactiv de Creștere a Cristalelor”, un proiect dezvoltat de Societatea Română de Fizică – Filiala Timişoara;
  • iniţiativa „Bibliocicleta STEAM” imaginată de grupul de inițiativă Bibliocicleta Lugoj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ