SCM Ohma Mozzart Bet Timișoara s-a impus cu 79-77, cu un coș marcat în ultima secundă în fața celor de la CSM Galați, și astfel au pătruns în Top 10 în dauna oaspeților. Ultimul coș a fost marcat de Ilija Djokovic, de sub panou, iar echipa și publicul au izbucnit de bucurie, de parcă s-ar fi câștigat un veritabil trofeu.
Cu miza uriașă a accederii în primele formații după sezonul regulat desfîșurat în prmeieră în două conferințe, meciul a avut un start echilibrat. Galațiul a a fost mai precisă puțin la aruncări și a intrat cu avantajul de 23-21 după primul sfert. Moldovenii, care au avut trițe intrate în momente importante, s-au desprins cu un avantaj de două posesii în sfertul al doilea, dar au avut apoi peste trei minute fără vreun coș marcat, astfel că la pauză s-a intrat cu 40-40. În sfertul trei, Timișoara a reușit să se desprindă și la 55-48, însă într-un minut, cu două aruncări precise de la 3 puncte și una de 2, gălățenii au revenit la 55-56. Până la ujrmă, Timișoara a intrat în decisiv cu 61-59.
Lupta a continuat la fel de strâns în sfertul decisiv. În penultimul minut, deși Timișoara a început să arunce și ea bine de 3, CSM Galați s-a dus la 77-72, tot cu aruncări de la distanțî. Kesar a egalat însă, din două aruncări. Pe ultima aruncare, Mirkovic, care joacă șiacum cu protecție la umăr, a ratat, dar Djokovic a recuperat de sub panou și ăn ultima secundă a trimis mingea în coș. Kesar a fost cel mai bun marcator al agzdelor, cu 22 de puncte, urmat de Djokovic, cu 12, Gajic, cu 11, Mekic, cu 10, Mirkovic, cu 8, Năsturescu, cu 6, Petrescu, cu 5, Maticiuc, cu 3, și Lazar, cu 2. Luka Mitrovic a fost cel mai bun marcator al oaspeților, cu 19 puncte.
Dragan Petricevic a spus că acest sistem competițional din acest an este unul nepotrivit, pentru că se poate pierde foarte ușor munca de jumătate de sezon. ”Punct uriaș. Victorie pe muchie de cuțit, și dacă pierdeam, ferească Dumnezeu, tot muchie de cuțit era, pentru că era la limită de punct. Felicitări Galațiul, nu sunt vorbe de politețe. După cum a jucat în acest sezon, merita să continue în această prima grupă valorică. Când spunem prima grupă valorică, de fapt, e greșit. Sunt echipe de valoare care au rămas în afară. Eu sper să nu mai avem acest sistem pe viitor, pentru că echipe care au luptat corect -acum Galați, dar puteam fi și noi în această situație – nu au avut această șansă la final. S-a decis totul în 40 de minute și nu mi se pare normal, nu mi se pare corect. Dar asta e! Știam acest sistem, doar că nu ne place. Am vorbit cu foarte multă lume, pentru că este foarte stresant, pentru jucători, antrenori, public, toată lumea. Și Galațiul, a revenit, și noi de la 7 puncte. Am crezut în continuare în ceea ce jucăm. Am știut că este un joc mental înainte de orice. Jocul nervilor. Până la urmă, am fost mai norocoși. Cu trițele n-am stat bine, doar pe final. Ambele echipe au avut presiune, dar întotdeauna echipa care joacă acasă are o presiune mai mare. Simți oarecum că pierzi mai multdacă nu te califici. Bineînțeles că aruncarea lui Djokovic a fost una norocoasă!”, a declarat Petricevic.
Florin Nini a avut aceeași părere, dar și ”săgeți” spre brigada condusă de Marius Ciulin, pentru ale cărei decizii au avut remarci în timpul emciului ambele formații. ”E un meci de baschet ca oricare altul! Noi am venit aici, am luptat, suntem o echipă care și-a depășit condiția cu mult. Din păcate, multe greșeli și din partea noastră, și din partea tuturor. Decizi diferite, ciudate, în situații identice. Felicit Timișoara pentru victorie, îmi felicit băieții doar pentru faptul că au luptat și au crezut până la final. În rest, sunt lucruri pe care trbeuie să le decidă alții. Noi am venit, am luptat, am făcut tot ceea ce a depins de noi. Și sunt bucuros doar epntru faptul că am ajuns aici. Par nedrepte multe decizii, multe evoluții, multe situații care pentru unii sunt clare, alții se fac că nu le văd, și cred că baschetul românesc nu va crește în veci în acest fel! Drept urmare, probabil că e un motiv pentru care suntme unde suntem. Dar asta e sportul, unii câștigă, alții pierd. Meciul nu poate fi jucat pe calculator. Sunt situații în care jucătorii greșesc, sunt situații în care jucătorii au mers să marcheze și nu au putut, au fost contacte destul de puternice. Și sigur că aceste lucruri dăunează, în final, la mentalul echipei. Avem o echipă tânără, cu jucători care nu au experiența necesară să facă fața unor situații de acest gen. Ne pare destul de rău, nu ne gândeam la începutul campionatului, ținând cont de jucători, bugete, valoarea echipelor. Însă 99% lam stat doar între primele patru echipe”, a spus el, după ce gălățenii au ratat Top 10.
în primul meci din Top 10, Timișoara va juca la Sibiu, săptămâna viitoare.
Jocul echipei este slab.
Bun numărul 9 de la Galați.