DISTRIBUIȚI

În condițiile în care din cauza celorlalte partide, țara merge prost, partidul AUR se autoproclamează ca o alternativă, însă cei din Timiș dovedesc că sunt departe de așa-ceva. Într-o conferință-monolog, Ovidiu Sime, de la organizația Timișoara, a dovedit că nici el nu știe administrație, la fel ca useriștii, și are probleme și cu normele actuale ale limbii române.

Deși ar fi trebuti să fie o conferință de presă, Ovidiu Sime doar a citit un șir îndelung de întrebări pentru primarul Dominic Fritz, de parcă el ar fi ziarist și conferința nu era AUR, ci a primarului. Ceea ce a atras atenția a fost că Sime a emis, printre lucruri criticate de timișoreni, precum schela metalică sau mizeria din oraș, și câteva aberații, nepermise pentru un potențial chiar viitor candidat la consiliul lcoal cel puțin. Sime se întreabă de ce impozitele locale s-au indexat cu rata inflației, deși acest lucru este obligatoriu și primăriile nu au de ales. ”De ce ați mărit impozitele cu 14%? (n.r. rata inflației) După atâtea măriri an de an unde vreți să ajungeți cu taxele și impozitele”, a spus Sime.

De asemenea, membrul AUR Timișoara a mai făcut câteva afirmații inexacte, nepermise la acest nivel. ”De ce s-a introdus Timpark pe toate străzile din Timișoara?” s-a întrebat Sime, către primar. În fapt, multe cartiere nu au încă acest sistem, dar urmează să fie introdus, treptat, parcatul cu plată. El s-a mai întrebat și de ce nu e utilozat noul corp al Spitalului de copii, finalizat, dar ne-dotat. Liderul AUR nu face distincția și îl întreabă pe Fritz aiureli. ”Spitalul de Copii, de ce nu se finalizează acest spital?”, a spus Sime, care pare, iată, un simplu cetățean neinstruit, și nu un om cu aspirații politice. Frtiz a declarat că, momentan, nu sunt bani pentru dotarea noului corp, care e gata, dar se caută surse de finanțare.

În fine, Timișul pare ”blestemat” cu politicieni care au mari probleme cu limba română. Dacă miercuri, Alexandru Proteasa s-a făcut de râs că nu cunoaște pronunția corectă a orașului ”Pecica”. Ovidiu Sime, deși e de la un partid care clamează că iubește tot ce e românesc, nu cunoaște forma corectă de cazurile Genitiv și Dativ a orașului Timișoara. Toata conferința, Sime a utilizat greșit ”Timișorii”, după o formă veche de declinare care nu mai e valabilă de peste jumătate de secol, adică, cam de pe vremea lui Pazvante Chiorul.

LĂSAȚI UN MESAJ