În avanpremieră pentru Ziua Copilului, Universitatea Politehnica din Timișoara organizează sâmbătă, 27 mai, Poli Kids Fest. Evenimentul are loc pe Stadionul Știința și e la a doua ediție.
Participarea va fi gratuită, iar evenimentul începe de la ora 10. Până la ora 16 se vor face ridicările cu balonul cu aer cald, dacă vremea o permite. Copii mai mici de 1,20 m vor trebui însoțiți de un adult. Înscrierile se vor face la Info Point. Între orele 10-17 vor fi 17 ateliere ale UPT. La ora 12 începe spectacolul ”Albă ca Zăpada și mai mulți pitici, iar de la 14 începe un spectacol de magie. Nu vor lipsi atelierele partenerilor, care aduc o cabină foto, un magix box, gustări și diverse workshopuri de creație.
Iată cele 17 ateliere ale UPT:
- Inteligența artificială, recunoaștere imagini (Facultatea de Automatică și Calculatoare)
- Realitate virtuală (Facultatea de Automatică și Calculatoare)
- Soarele ne dă energie! Construiește un pod! Scanează 3D! (Facultatea de Construcții)
- În lumea roboțeilor (Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică)
- POLI/color (Facultatea de Arhitectură și Urbanism)
- Smart Electronics (Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale)
- Să comunicăm în echipă! (Facultatea de Științe ale Comunicării)
- Magia chimiei – o provocare pentru toate vârstele copilăriei (Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului)
- Să învățăm să fim creativi (Facultatea de Mecanică)
- Vin roboții (Facultatea de Mecanică)
- În lumea trenulețelor (Facultatea de Mecanică)
- Printare 3D (Facultatea de Mecanică)
- Prototipare rapidă și încercări distructive (Facultatea de Mecanică)
- Spotlight Heritage / Culture Fun Space – CeL
- Concursul AERO-STAR (Ingineria Materialelor și a Fabricației și Chimie aplicată și Ingineria Compușilor Anorganici și a Mediului)
- Pentru o zi, Ludotecă (Biblioteca UPT )
- Atelier de artă (MV sci-art) – Explorează – Timișoara multiculturală și multietnică