Parcursul bun al echipei CSC Dumbrăvița a fost curmat azi, după înfrângerea cu 4-0 în fața Chindiei Târgoviște. Elevii lui Cosmin Stan au contat doar în debutul de meci.
De altfel, atunci au și avut cea mai mare ocazia. În minutul 3, Zaluschi a trimis în bară, iar peste șapte minute, Paulevici a fost în situație de unu la unu cu portarul Iustin Popescu, dar nu l-a putut păcăli. Ulterior, gazdele au devenit tot mai stăpâne pe meci. După un șut trimis pe lângă buturi de Prejmerean în minutul 34, prima acțounea finalizată a gazdelor, a urmat și o fază la care publicul a râs de Jah, în minutul 43, Alberto Călin a deschis scorul. Apoi, în prelungiri, după un contraatac, Mustapha Jah a mărit scorul la 2-0.
Lucrurile mai puteau fi schimbate, teoretic, la pauză, dar nu a fost cazul pentru Dumbrăvița. Din minutul 48, scorul a devenit 3-0, după șutul sub transversală trimis de Alin Boțogan. Dumbrăvița nu a mai contat mai deloc. Și Octavan Ursu a avut o ocazie, iar în minutul 81, Robert Moldoveanu trimis lob peste Trifon, complet învins și el sub turnul Chindiei. Gazdele au mai băgat mignea o dată în poartă în minutul 89, dar din poziție de ofsaid.
Chindia Târgoviște: Ius. Popescu – Gîț (Ad. Ioniță 28′), Fl. Plămadă, Marc, C. Dinu, Andr. Șerban, Prejmerean (cpt.), Alb. Călin, Anișorac, Rob. Moldoveanu (Zivkovic 82′), Jah
CSC Dumbrăvița: Trifon – Amariei, Gîsă, Zurbagiu (cpt.), Gladun – Tănase, Martinov (Sofran 60’) – B. Nortey (Plokhotnyuk 70’), Zaluschi (Tismonar 60’), A. Toroc (Cibi 46’) – Paulevici (Andr. Olaru 60’)
Dumbrpvița revine acasă de sâmbăta viitoare, când are meci de la ora 11 cu Metaloglobus București.