Universitatea de Vest din Timișoara derulează a doua sesiune de admitere. Mai sunt locuri și la masteratele didactice, țintite pe materiile unde este și criză de dascăli.

Programele de masterat didactic sunt destinate absolvenților de Licență care doresc să lucreze în sistemul de învățământ sau celor ce deja predau. Mai sunt disponibile și locuri la buget.”Prin specializarea obținută în cadrul programului de studii de Masterat didactic, absolvenții își profilează un start foarte bun în cariera didactică, ori își întregesc cunoștințele necesare în dezvoltarea carierei didactice din preuniversitar. Îi încurajăm pe toți cei care și-au identificat vocația de dascăl să se înscrie la acest program, în care se vor specializa pentru pedagogia modernă și aplicarea metodologiilor de predare și evaluare recomandate în orientarea elevilor către performanțe. Vă așteptăm la UVT, universitatea formării voastre continue!”, spune rectorul Marilen Pirtea.

Masteratele didactice sunt de Biologie, Fizică, Chimie, Geografie, dar și Educație Fizică și sport. Iată calendarul complet al admiterii:

  • 01.09.2022 – 13.09.2022 – înscrierea online a candidaților prin completarea de către aceștia, pe platforma de admitere a UVT (admitere.uvt.ro), a datelor solicitate
  • 14.09.2022 – afișarea rezultatelor cu candidații admiși
  • 15.09.2022 – depunerea contestațiilor
  • 16.09.2022 – 17.09.2022 – confirmarea locurilor obținute de către candidați (admitere.uvt.ro)
  • 18.09.2022 – afișarea rezultatelor finale

LĂSAȚI UN MESAJ