Președintele Klaus Iohannis a anunțat ce se va întâmpla cu noul școlar și anul universitar în curs. Decizia națională a fost luată și majoritatea elevilor și studenților nu vor mai reveni fizic la școală. Excepția o fac cei din anii terminali.
Astfel, președintele țării a anunțat că în acest an școlar, cursurile fizice nu se reiau. Anul școlar se încheie la data de 12. În această situație, cursurile vor continua, online, ca și până acum. Mediile se vor încheia, astfel că anul școlar nu se va repeta de către elevi. Profesorii vor face media cu notele date până la acum, iar în caz de nevoie, se pot face evaluări suplimentare. La școală se va reveni fizic în septembrie, și tot în toamnă, se revine și la universități.
Elevii de an terminal, adică clasa a VIII-a, a XII-a sau a XIII-a vor putea reveni fizic la școala, dar doar din 2 iunie, pentru a se pregăti pentru examen. În fiecare clasă vor fi maximum zece elevi, plasați la distanță unul de celălalt, și nu se va face decât pregătire pentru examene, două sau trei ore pe zi. Examenele se vor susține fizic, cu aceleași reguli de distanțare. Iohannis a explicat că nu se revine fizic la cursuri nici după 15 mai, deoarece în ultimele zile numărul de cazuri noi de coronavirus nu scade.
Reamintim, cursurile fizice s-au oprit în învățământul pre-universitar din 11 martie. Rapid, universitățile au luat aceeași decizie.