Europarlamentara timișoreană Maria Grapini e nelămurită dacă mai suntem sau nu în pandemie. Ea a adresat întrebări despre acest aspect, dar și despre vaccinuri, comisarei europene Stella Kyriakides.
La aproape doi ani de la startul procesului de vaccinare Grapini e nedumerită de timpul de livrare a vaccinurilor. ”A identificat Comisia Europeană deficiențe în ceea ce privește încheierea contractelor cu companiile farmaceutice, în special cu Astra Zeneca? Au existat consecințe pentru companiile care nu și-au respectat obligațiile contractuale și acest aspect ar trebui să se soldeze și cu o analiză a Curții de Conturi? Cum a asigurat Comisia Europeană protecția intereselor financiare ale UE atunci când a contractat vaccinuri împotriva Covid-19?”, a întebat Grapini.
Deși s-a spus foarte clar că vaccinul va micșora mortalitatea și formele grave, Grapini pare că nu a înțeles și e revoltată că nu s-a oprit transmiterea virusului. ”Mi se pare că formularea «reușită răsunătoare în ceea ce privește vacccinarea» sună laudativ, dar avem și o situație îngrijorătoare a efectelor adverse pentru că eu am discutat cu cetățeni din țara mea, dar și din alte țări, și se constată că există efecte adverse certificate de medici, nu de cetățeni. Cred că ar trebui să fim mult mai prudenți, măcar în privința viitoarelor vaccinuri create, și să avem un răspuns științificbaprofundat vizavi de efectele secundar”, a mai scria Grapini în interpelare.
Kyriakides i-a spus europarlamnetarei că viteza nu a fost prioritatea pentru vaccin. ”De fiecare dată când noi, Comisia Europeană, am venit cu o comunicare clară, împreună cu ECDC, cu autoritatea medicală europeană, și cu alte autorități de reglementare, principala preocupare a fost să ne asigurăm că vom proteja siguranța cetățenilor. Dacă nu te poți baza pe știință nu ai cum să-i convingi pe cetățeni să se vaccineze. Nu este vorba doar despre faptul că vaccinurile au salvat vieți și despre faptul că pe durata întregului proces de vaccinare ne-am bazat pe date științifice concrete, primite din partea autorităților sanitare europene și mondiale”, a punctat comisarul pentru Sănătate.
Răspunsul aenervat-o pe Grapini. ”Doamna comisar ați spus că suntem în pandemie. Noi am primit un răspuns de la OMS că nu mai suntem în pandemie. De asemenea, tot OMS a spus, și ministrul Sănătății din țara mea a spus, de asemenea, foarte clar, într-o conferință de presă, că vaccinul nu a oprit transmiterea virusului, ceea ce arată că am asistat la o îngrădire a libertății de circulație fără vreun efect pozitiv în ceea ce privește transmiterea. Concret, opinia specialiștilor, este că vaccinul nu a oprit transmiterea. “Care este, până la urmă, adevărul? Nu ați răspus concret la întrebările mele nici la cele scrise și nici acum. Suntem sau nu în pandemie? Vă rog clarificați?”, a punctat Grapini.
Kyriakides a explicat, din nou, ceaa ce se explicase de la început de pandemie. ”Atâta timp cât suntem în această situație trebuie să-i convingem pe cetățeni că au nevoie de vaccinare, în special, pe cei vulnerabili, pentru că nu am depășit încă această fază și lucrurile se pot schimba, în rău, chiar mâine. Vaccinurile stopează două lucruri și anume bolile grave și mortalitatea. Și oamenii vaccinați s-au îmbolnăvit, în cazul Omicron, dar formele nu sunt grave. Vaccinurile nu opresc transmisia, dar reduc rata mortalității și a bolilor grav”, a mai răspuns comisarul..