SCM Timișoara a pierdut la scorul de 100-97 meciul cu Rapid, după o repriză de prelungiri și trei decizii la care arbitrii au avut nevoie de verificare video, inclusiv pentru un aut. Până la urmă, diferența au făcut-o recuperările ofensive, cu 13 mai multe decât au avut alb-violeții.
Meciul a început mai bine pentru timișoreni, care au terminat cu 21-15 primul sfert. Rapidul a început, încet, dar sigur, să se apropie, iar priam repriză s-a terminat cu 44-38. Din minutul 25, Pridgett i-a readus pe rapidiști în avantaj la 54-56, și giuleștenii au rămas la conducere penttru 65-70 pe tabelă după 30 de minute de joc efectiv. Luptele au devenit foarte încinse în al patrulea sfert. Petrescu s-a accidentat și nu a mai putut evolua după 3 minute. Din minutul 38, și Lazar a devenit indisponibil, dar prin descalificare, deoarece a făcut al cincilea fault.
În ultimele secunde s-a ajuns la libere. Era 92-93, iar Legoșin a ratat ambele aruncări. ulterior, la săritura de recuperare, arbitrii au dat fault la Petrulevicius. Kesar a marcat una dintre cele două libere aruncat, iar Pridgett d ela rapid a ajuns și el la al cincilea fault. Cu egalitate, s-a trecut în over-time. Aici am avut ocazia să vedem cum brigada condusă de Grigoraș a cerut verificare video și pentru un aut. În penultimul minut de joc al celor cinci, și Mitrovic a făcut a cincea greșeală. , iar Timișoara nu a maiavut resurse la aruncările de 3.
Procentajul de 61% de la trițe nu i-a ajutat foarte mult pe bănățeni, însă i-a pemris lui Mitrovic s- ajungă la 27 de puncte. Pentru timișoreni au mai înscris Gajic, 19 puncte, Mirkovic, 13, Foreman, 12, Kesar, 9, Năsturescu, 9, Scott Grayson, 6, Petrescu, 3, și Legoșin, 1. Pridgett a dat 34 de puncte pentru Rapid, chiar dacă nu a terminat meciul în teren.
Dragan Petricevic a admis că lotul din acest an este unul cu jucători care acum sunt pentru prima dată la un asemenea nivel. ”A fost foarte lung pentru că au fost multe întreruperi, multe aruncări libere, multe reluări video. Noi am controlat prima repriză, Rapidul a doua repriză, meciul a fost echilibrat, până la urmă, și l-am pierdut din cauza celor 19 recuperări ofensive pe care le-au avut jucătorii Rapidului. Pur și simplu au arătat că au valoare peste. Trebuie să fim cinstiți. Avem câțiva jucători, pentru că nici bugetul nu ne permite altceva, jucătorii au fost aduși fără să aibă vreo experiență competițională, de exemplu. Și asta s-a dovedit acum la final, cu aceste recuperări ofensive. Sunt foarte trist, nu pentru înfrângere. Înfrângerea e înfrângere. Cred că cum rapidul a meritat această victorie, nu era era nedrept și dacă noi am fi câștigat. Trebuie aplaudat. acest efort. Dar în baschet nu e ca și în patinajul artistic, și nu punctează impresia artistică. Noi am avut șansa noastră, am ratat trei libere din patru”, a spus Petricevic.
Tudor Costescu a fost surprins de deciziile arbitrilor de la cele două faulturi dictate în ultimele 6 sutimi. ”Un meci foarte obositor și foarte solicitant pentru noi. Meci în deplasare. Concluzia este că am arătat un spirit deosebit de luptă, în ciuda unor decizii mai puțin inspirate. Am ajuns, din păcate, în prelungiri, într-un mod în care nu trebuia să ajungem, din punctul meu de vedere. Mă bucur foarte mult că am reușit în prelungiri să fim puțin mai lucizi. Din experiența pe care o am de antrenorat, nu am întâlnit două faulturi fluierate în ultima secundă, cu 4 aruncări libere. Erau niște lucruri care erau gata-gata să schimbe câștigătoarea. În mod evident, jucătorii se depărtaseră de fază deja, recuperarea era a noastră. A fost o intervenție a arbitrilor care efectiv nu-și aveau locul. Până la urmă, important e că am câștigat în prelungiri și că am avut un spirit de echipă și niște jucători pe care vreau să-i felicit. Suntem într-o rotație scurtă în continuare. Am o relație foarte bună cu jucători, am multă comunicare. Sigur că frustrarea în timpul meciului își spune cuvântul. De aia am avut doi jucători eliminați, încă unul sau doi cu patru greșeli persoanel. Totuși, am jucat 45 de minute. Se putea întoarce meciul. Totuși, și jucătorii care au prestat în prelungri, au făcut-o mult epste puteirle lor și au încercat să se autodepășească”, a punctat antrenorul Rapidului.
SCM Timișoara va juca din nou miercuri de la ora 19 acasă, cu cehii de la Redstone Olomoucko. În campionat, Timișoara va juca duminică, de la 18,30, la Voluntari, într-un meci televizat.