Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a venit duminică să voteze la alegerile interne ale USR-PLUS Timiș, pentru că este și deputat ales din județul nostru. Alegerile sunt oricum mai mult de formă, pentru că doar Fritz candidează pentru președintele filialei, iar Drulă a promis, cu această ocazie, ca în 10 iulie e gata reprațai al drumul dintre Margina și Holdea.

Drulă promite că la 10 iulie, drumul pentru bucata de autostradălipsă va fi ”țiplă”. ”În 10 mai am închis pentru traficul greu acel drum, pentru a fi refăcut din temelii. Vreau să anunț astăzi, după ce am spus că va dura două luni partea de refacere a acestui drum. Este aproape finalizat, se pun ultimele marcaje, data de 10 iulie pe care ne-am sumat-o va fi respectată și vom avea un drum decent. Nu vom avea încă autostrada, care este soluția definitivă, dar și acolo am făcut pași înainte. Am deblocat acel proiecte care era suspendat de luni de zile. S-au depus candidaturile la licitația pentru sectorul de 9 km Lugoj-Deva lotul 2, în data de 10 mai. Suntem pe final cu evaluarea și selectarea listei scurte a celor șase ofertanți care vor depune oferte. E o licitație cu precalificare. Este unul dintre cele patru proiecte de autostradă incluse în PNRR. DN 68A, pe cei mai afectați 4 km a fos trefăcut complet carosabilul, inclusiv fundația. A fost refăcut din temelii. Au fost scoase toate straturile, mers și eliminate pernele de balast, drenate izvoarele, pus balast, apoi piatra spartă și asfalt. Asta s-a făcut pe 3 km cu contractori externi, iar pe aproape 6 km, care aveau fundația bună, a fost refăcut stratul asfaltic în regie proprie de Regionala din Timișoara. Am fost informat săptămânal despre stadiul acestei lucrări. Se fac și consolidiră de acostamente, și toaletare de arbori și refacere de marcaje, astfel încât până va fi gata autostrada să avem acest drum într-o stare decentă. Era bine dacă aceste lucrări se făceau din timp”, a anunțat Drulă.

Ministrul a promis că se va ocupa serios de toate proiectele de infrastructură din zonă, inclusiv Drumul Boilor, pentru care va plăti CNAIR sensul giratoriu de la intersecție cu centura. ”Unele proiecte le-am găsit cu blocaje. Mă refer la Lugoj-Deva, varianta de ocolire Timișoara Sud și am luptat să le deblocăm și am reușit. Am semnat autorizația de construire. Ultima autorizație de construire, pentru că și acolo erau blocajul cu Drumul Boilor, l-am rezolvat. Alții l-au creat, noi l-am rezolvat. Drumul de legăură cu autostrada DN 69 zona Sânandrei, noua descărcare, s-a emis autorizația de construire vineri. Practic, am creat toate premisele pentru ca să se lucreze pe aceste proiecte. Vom monitoriza foarte serios”, a spus ministrul, care a precizat că se va dedica și proiectelor de renovare a magistralei feroviare Arad-Timișoara-Lugoj-Caransebeș, dar și variantei de ocolire de vest a centurii Timișoarei.

Altfel, Fritz spune că alegerea sa va fi o garamție fuziunii complete între USR și PLUS. ”Astăzi încheiem o serie de alegeri foarte importante. Eu cred că o rundă de alegeri care vor intări USR-PLUS ca un partid al transformării, ca un partid al profesionalismului pentru județul Timiș fuziunea dintre USR și PLUS. Este un nou început pentru noi toți după acești patru ani de construcție. Viziunea noastră este ca prosperitatea Timișoarei ca și capitală a județului să devină un model pentru prosperitatea întregului județ. Avem nevoie și în Timișoara de un rural puternic, prospera, unde buna guvernanță  aduce transformare și modernizare pentru comunele județului și Timișoara joacă un rol important”, a spus Fritz.

Cristian Moș cedează președinția filialei lui Fritz și a bătut un apropo referitor la situația penibilă creată la PNL sâmbătă, la alegeri organizației municipale. ”Suntem o echipă, nu am avut niciun eveniment major în județ”, a punctat Moș.

LĂSAȚI UN MESAJ