DISTRIBUIȚI
Sfidând inteligența a peste 4,8 milioane de români, ministrul Natalia-Elena Intotero promite carduri (nefinanciare, adică fără vreun leu pe ele) prin care tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani vor putea beneficia de reduceri pentru „educație, cultură, sănătate, sport, mobilitate și multe altele”.
Însă, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern semnat de primul-ministru Ion-Marcel Ciolacu, în 2025 se vor emite maximum 20.000 de astfel de carduri.
Pe cifrele ultimului recensământ, asta înseamnă că minunea de card cu care se laudă Natalia-Elena Intotero va ajunge anul viitor la aproximativ 0,41% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani.
Din nota de fundamentare a proiectului rezultă că, în cinci ani, se vor emite în total 300.000 de carduri, de care ar putea beneficia așadar maximum 6,19% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani.
Astfel, va fi nevoie de fix 85 de ani pentru ca toți cei 4.845.840 de cetățeni cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani să primească câte un card (cu condiția că se vor emite câte 300.000 de carduri în fiecare cincinal).
Costul unui card este estimat de către Guvernul României la 40 de lei în condițiile în care, la firmele de profil, cardurile inteligente personalizate costă undeva la 3 lei / bucată…

LĂSAȚI UN MESAJ