DISTRIBUIȚI

CSM Lugoj, singură echipă de jocuri sportive din Timiș calificată în cupele europene, a anunțat despărțirile de mai multe jucătoare din lot. Este vorba de șase nume care au terminat sezonul în orașul de pe Timiș. Acum, Lugojul mai are sub contract cinci voleibaliste.

Clubul a anunțat că din sezonul viitor nu vor mai juca la Lugoj coordonatoarea Diana Balintoni, care era și căpitanul echipei, mai tânăra ridicatoare Bianca Albăstroiu, extremele  Marija Zelenovic (venită vara trecută) și Anastasija Sekulic (adusă în iarnă în locul sârboaicei Tamara Ignjic) și centrii Milena Koprivica (aducă vara trecută) și Nina Kocic (venită în vara lui 2018 la Lugoj). În ceea ce o privește pe Diana Balintoni, o jucătoare emblematică pentru CSM Lugoj, ea a invocat că dorește să se retragă din volei.

De asemenea, clubul a mulțumit și voleibalistei Tamara Ignjic la momentul despărțirilor. Extrema din Serbia a plecat în ianrăd e la Lugoj, tot pe motiv că se lasă de activitatea competițională. În acest moment, la Lugoj au rămas din formula de anul trecut libero-ul Adriana Rotaru, centrul Katarina Canak și junioarele Georgiana Popa, Patricia Bărbulescu și Andra Badiu Savu.

foto: Facebook CSM Lugoj Volei

LĂSAȚI UN MESAJ