DISTRIBUIȚI

Așa cum deja ne-au obișnuit, de obicei, în noaptea de sâmbătă spre duminică din lunile de vară, polițiștii fac razii rutiere. De data aceasta au fost și însoțiți de inspectori de la ITM și ISU Banat.

Controlul s-a făcut cu agenți de poliție de la Biroul Rutier Timișoara, Serviciul Rutier Timiș și de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, alături de reprezentanții celorlalte două instituții. 737 de persoane au fost legitimate, iar 480 de mașini au fost controlate. S-au dat 77 de amenzi, în valoare totală de 23.897 de lei. 15 șoferi au rămas fără permis (zece dintre ei erau beți), iar cinci certificate de înmatriculare au fost retrase.

284 de persoane au fost testate cu etilotestul, iar 22, cu aparatul drugtest. S-au constat 12 infracțiuni rutiere.  S-a intrat la controale și la firme, iar două socieități au fost amendate de polițiștii de la Economic, pentru că nu aveau case de marcat. Sancțiunile au fost de 4000 de lei.

Inspectorii ITM au lăsat înștiințări, pentru cinci persoane ce lucrau fără a avea contract de muncă. Și ISU a dat amenzi, pentru că un agent economic avea o instalație electrică improvizată. S-au dat două amenzi de 500 de lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ