Sâmbătă se marchează în toată țara evenimentul Noaptea Muzeelor. Cei de la Muzeul Tehnic al UPT au pregătit un program, mai degrabă de seară, căci se va termina la ora 22.
La locația Experimentariumului, de pe Splaiul Spiru Haret, lângă Parcul Rozelor va fi un program între orele 16-22. La locație vor fi expuse mai multe instalații digitale unice, făcute de studenți, profesori sau artiști. Aplicații proiectului Patrimoniul sub reflectoare (Spotlight Heritage) vor putea fi încercate, inclusiv ultimele, de realitate virtuală și realitate agumentată. Vizitatorii vor putea vedea și instalațai Tipare ale Poeziei, făcută de Marius Jurca, pornind de la volumul ”Poeme despre Domnișoara Timișoara” a lui Robert Șerban.
De asemenea,m va putea fi admirată și grădina virtuală dinamică PhysicAI Garden (Grădina fizică a inteligenței artificiale), în care vedem cum cresc plantele și ciupercile și cum organismele sunt afectate de medicamente. Instalația e creată de artiștii Ana Dumitru și Alex Mayy, în colaborare cu Capable Project și BioArt Revolution, organizat în cadrul Romanian Science Festival. Există și jocuri de realitate augmentată, ce permit interacționare cu patrimoniul orașului. De asemenea, se va putea vedea și MECIPT-1, primul calculator alfa numeric universitar din România, care a funcționat ani de zile la Centrul de calcul.
Intrarea la Muzeul Tehnic va fi gratuită la eveniment.