DISTRIBUIȚI

Traseul anunțat de Ministerul Transporturilor pentru viitoarea Autostrada A9, Timișoara-Belgrad, a născut de atunci discuții. Reprezentanții CJT, dar și cei din localitățile pe unde ar urma să treacă drumul, precum Moșnița Nouă și Bucovăț, spun că traseul trece prin zone pline de case. De asemenea, Alexandru Proteasa spune că nu s-au respectat procedurile legale la stabilirea traseulu.

Proteasa spune că nu s-a respectat caietul de sarcini și că traseul ales se va bloca din cauza situației faptice din teren. ”Nu dorim să dăm o conotație politică acestei dezbateri. Noi vrem să aducem traseul pe varianta corectă, pentru oameni. Să fie o variantă viabilă, sănătoasă și posibilă d epus în aplicare. Au venit foarte multe nemulțumiri di rândul populației. Noi la CJT am studiat atent această problemă, am reușit să obținem caietul de sarcini. Am descoperit niște probleme destul de grave. S-a încălcat caietul de sarcini. La dezbatarerea din 14 ianuarie de la Prefectură. CNAIR a stabilit  traseul pe partea de est a Timișoarei, pentru că este mai scurtă, mai accesibilă țării de pe relația cu A1. Un avantaj din punct de vedere al accesibilității este spre Aeroportul Traian Vuia, pe relația Belgrad-Aeroport. Încă de atunci, cu toții am căzut de acord. Chiar acele criterii Jaspers spun că nodurile autostrăzii trebuie să se creeze prin drumuri de importanță majoră. Avem nodul de la Remetea, unde este drumul spre aeroport. Al doilea acces este la sud de Giroc, unde Autostrada A3 se apropiere foarte mult de centură. Acolo va fi creat un drum de acces de 2 km. Acel punct va fi cel prin care timișorenii se vor conecta la A3. Pe Moșnița avem acces de pe un drum județean”, a spus vicepreședintele PNL al CJT Alexandru Proteasa.

Marea problemă e că traseul ales pentru investiția făcută de CNAIR ar trece prin zone und eoamenii au deja case. Problema e foarte pregnantă în Moșnița. ”Traseul pe care noi îl urmărim trece prin locuințele oamenilor. A creat foarte multă panică în comunitatea noastră. Cineva a spus că acest culoar poate fi mutat intr-o lățime de 100 de metri. Indiferent cum am duce însă drumul, tot ar afecta casele și locuințele. Sunt foarte multe PUZ-uri aprobate pentru acest traseu. Sunt multe locuințe avizate, construit,e intabulate. Discutăm de sute de astfel de unități locative. Vocea comunității spune că nu putem agrea acest traseu”, a spus primarul PNL al comunei Moșnița Nouă, Florin Bucur.

Primarul din Bucovăț spune că nici măcar nu a fost chemat la dezbaterea de la Prefectura Timiș. ”La întâlnirea din 14 ianuarie, noi nici măcar nu am fost invitați. Am aflat dintr-un comunicat al Ministerului Transportului că autostrada va trece prin comuna noastră. Am fost în teritoriu și suntem foarte revoltați. Am depus un memoriu semnat de 100 de cetățeni. Această autostradă ar trebui să fie în beneficiul cetățenilor, nu în defavoarea lor. Trece prin patru case, pe teritoriul comunei noastre, și pe lângă alte 70, cărora le afectează structura de rezistență. Trebuie să ajutăm cetățenii comunei noastre și să găsim o altă variantă. Pe lângă că afectează structura de rezistență a caselor, afectează și liniștea”, spune primarul Gheorghe Pop, PMP.

Alexandru Proteasa spune că autostrada ar afecta și un proiect de extindere a conductelor. Cei din CJT și primăriile de pe traseu spun că vor depune un memoriu pentru schimbarea traseului autostrăzii A3. ”Vrem să se stabilească de la bun început un traseu care nu se va bloca. Noi ne dorim să corectăm această aberație și să mergem pe culoarul sănătos de la început. Noi ne bazăm pe buna intenție a ministerului și nu ne-am gândit la alte pârghii”, a spus Proteasa.

Autostrada A3 ar urma să legea Autostrada A1, adică și județul Arad, dar și Hunedoara, Alba sau Sibiu, direct de Belgrad, prin Moraivța.

LĂSAȚI UN MESAJ