În această dimineață, mai mulți mascați au descins la locații din Timiș și Caraș-Severin, într-un dosar de trafic de droguri. Aparent, pentru Banatul montan, ”porțiile” mari de substanțe interzise se cumpărau din Timiș.
În acest dosar se fac 5 percheziții domiciliare, sub coordonarea DIICOT. Acuzațiile sunt de trafic de droguri de risc, de mare risc și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii. Rețeaua s-a constituit în 2022 și până în prezent a vândut, mai ales către tineri, cannabis, ecstasy, amfetamină și cocainî, dar și substanțe cu efecte psihoactive. Cei 15 suspecți sutn acuzați că luau cantitate mai mare de droguri din Timiș și vindeau mai departe.
15 persoane sunt în cercul de suspecți al procurorilor și sunt duse la audieri, la sediul DIICOT din Caraș-Severin. La percheziții au participat polițiști din cadrul BCCO Timișoara, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraș Severin, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraș Severin și grupării Mobile de jandarmi Timișoara. Suportul de specialitate a fost asigurat de Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT – Structura Centrală și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.
Astăzi au loc 50 acțiuni de asemenea gen în toată țara.